Studiu Deloitte: Interesul pentru mașinile electrice și hibride crește, susținut de costul mai redus cu alimentarea
Numărul 11, 22-28 mar. 2023 » Analize și sinteze
Interesul pentru mașinile electrice și hibride se menține ridicat în rândul consumatorilor, în principal datorită costului mai redus cu alimentarea, comparativ cu motoarele pe combustie internă, preocupărilor cu privire la protecția mediului și stimulentelor acordate de autorități pentru cumpărarea unui autovehicul nepoluant, reiese din studiul Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study, derulat în 24 de țări din întreaga lume, dintre care nouă din Europa, relatează Agerpres. Pe de altă parte, prețurile încă ridicate, autonomia limitată, timpul necesar pentru alimentare și infrastructura de încărcare deficitară rămân principalele argumente contra unei astfel de alegeri. Cei mai mulți consumatori din Marea Britanie (77%), Germania (75%), Belgia (75%), Austria (65%), Franța (65%) și Italia (51%) spun că ar prefera să își încarce mașina electrică acasă, mai arată studiul.
Totuși, în țările europene analizate, tranziția de la motoarele pe combustie internă la cele electrice se produce lent. Proporția celor care ar opta pentru un motor pe benzină sau motorină la următoarea achiziție rămâne încă ridicată în Austria (54%), Turcia (54%), Germania (51%), Polonia (49%), Marea Britanie (49%), Franța (47%) și Belgia (47%). Doar în Italia (unde 22% dintre consumatori ar opta pentru motor pe benzină sau motorină) și Spania (31%), motoarele pe combustie internă pierd cu adevărat teren. În plus, mulți dintre cei care se declară interesați de o mașină electrică ar renunța la o astfel de achiziție dacă ar apărea pe piață un combustibil sintetic, nepoluant, pentru motoarele cu combustie internă, procentajul acestora variind între 44% în Belgia și 63% în Turcia.
"Preferința în creștere pentru mașinile electrice este evidențiată și de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile, chiar dacă datele pe 2022 arată că motoarele tradiționale continuă să acapareze mai mult de jumătate din vânzările de mașini în statele Uniunii Europene. În România, anul trecut, vânzările de mașini electrice au crescut cu aproximativ 10.000 de unități, cel mai mare avans fiind înregistrat în cazul celor pe baterie (+83,5%, pe locul patru în UE după Cipru, Letonia și Bulgaria). Cu toate acestea, autovehiculele pe baterie reprezintă mai puțin de un sfert din totalul celor electrice vândute în România în 2022 și sub 10% din total. Și pentru români, principalele motive de reticență în alegerea unei mașini electrice sunt legate de infrastructura precară de încărcare și de autonomia limitată, la care se adaugă durata scurtă de viață a bateriei și, la anumite modele, faptul că bateria nu poate fi înlocuită", a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale la Deloitte România.
Calitatea autovehiculului rămâne principalul criteriu în decizia de achiziție a unei anumite mărci, dar termenul de livrare devine tot mai important în actualul context dominat de sincopele de pe lanțurile de aprovizionare. Timpul de așteptare acceptabil variază de la țară la țară - în timp ce 85% dintre consumatorii din Turcia și 77% din cei din Spania consideră că acesta nu poate depăși cinci săptămâni, jumătate dintre austrieci și 57% dintre belgieni sunt dispuși să aștepte mai mult de atât.
Totodată, majoritatea participanților la studiu apreciază beneficiile dotărilor cu tehnologie, care permit conectarea autovehiculului la surse de informare referitoare la stadiul sau planificarea verificărilor necesare în procesul de întreținere, la blocajele din trafic și rutele alternative sau la siguranța traseului planificat.
La realizarea studiul Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 24 de țări, dintre care peste 10.000 din nouă țări europene - Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franța, Belgia, Spania, Polonia și Turcia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc