Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu EY: Afacerile de familie creează culturi organizaționale agile, inovează și recompensează prospețimea în gândire

Studiu EY: Afacerile de familie creează culturi organizaționale agile, inovează și recompensează prospețimea în gândire

Numărul 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018  »  Analize și sinteze

Marile afaceri de familie creează culturi organizaționale agile, inovează și recompensează prospețimea în gândire, se arată în studiul EY family business survey 2018. „Toate aceste elemente alimentează fenomenele disruptive din piață, iar ce este mai interesant, puține afaceri de familie globale (12%) se identifică drept factori disruptivi”, subliniază analiștii EY.

Afacerile de familie românești: deschiderea spre inovare și adaptarea la realitățile pieței locale și mondiale

Respondenții de pe principalele piețe globale recunosc faptul că au o cultură antreprenorială distinctă (68%), că stimulează agilitatea și schimbarea (67%) și că își permit să facă greșeli în demersul lor de a-și  îmbunătăți afacerea (61%). În mare parte, folosesc mediile sociale (68%), încorporează tehnologii Big Data (65%) și folosesc Robotic Process Automation (RPA) în eforturile lor de a menține ritmul cu ceilalți (50%). Astfel, dezvoltă culturi organizaționale cu o mare capacitate de a crea sau a fructifica fenomenele disruptive de la o generație la alta.

„Dat fiind contextul politico-social, cele mai longevive afaceri de familie din România abia trec de un sfert de secol de existență, multe dintre acestea fiind acum în fața primului test major, transferul conducerii către generația următoare. Cu toate acestea, putem remarca și la afacerile de familie românești de succes caracteristicile specifice, necesare, pentru dezvoltare pe termen lung: deschiderea spre inovare și adaptarea la realitățile pieței locale și mondiale. Combinate cu spiritul antreprenorial și flexibilitatea, aceste calități vor fi cu siguranță elementele-cheie în dezvoltarea viitoare”, a afirmat Gabriel Sincu, coordonator al Diviziei de consultanță pentru afaceri de familie din cadrul EY România.

Creștere fără capital extern

Studiul relevă că, spre deosebire de creșterea modestă de 3,6% a PIB-ului mondial prevăzută de Fondul Monetar Internațional pentru anul 2018, afacerile de familie chestionate au o țintă medie de creștere a veniturilor de 9,1%, conformă cu rata de profitabilitate pe termen lung pentru indicele S&P 500, care este în jurul a 10%. Acest lucru este remarcabil, având în vedere faptul că 62% dintre afacerile de familie au declarat că nu au pus în vânzare active către terți pentru a-și asigura linii de investiții. Minoritatea care a utilizat un astfel de mijloc de obținere de capital a afirmat că a folosit această soluție doar pe un termen scurt, pentru o medie între patru și șase ani. Două treimi din respondenți spun că își investesc propriile resurse financiare în creștere și inovare. În același timp, afacerile de familie par mai degrabă reticente în privința contractării unui credit.

„Spre deosebire de afacerile de familie din străinătate, afacerile de familie românești nu sunt atât de reticente în accesarea de fonduri de pe bursele publice, listările unor businessuri antreprenoriale importante din ultima vreme fiind remarcate în mediul financiar din România. De asemenea, putem vedea o serie de afaceri de familie românești de succes care au cedat o parte din capitalul social unor fonduri străine de investiții, păstrând, totuși, controlul asupra businessului”, subliniază Gabriel Sincu.

Fenomenele disruptive: o amenințare și o oportunitate

Afacerile de familie intenționează să investească în anumite zone de creștere, fie pentru a contracara fenomenele disruptive fie, dimpotrivă, pentru a le valorifica. Printre zonele prioritare de investiții în următorii trei ani, identificate de afacerile de familie, se numără: noi produse și servicii (59%), sisteme și mecanisme de control IT (57%), capitalul uman (53%) și capacitatea de producție (48%).

Zona economiei digitale – un uriaș incubator pentru antreprenorii tinerii care vor pune bazele viitoarelor afaceri de familie de succes din România

Mulți dintre cei intervievați recunosc rolul important pe care îl poate avea generația următoare în dezvoltarea afacerii. Astfel, 30% dintre respondenți spun că, în prezent, folosesc „mult” talentele mai tinere din familie, alți 15% indicând că se bazează „enorm” pe aceștia pentru a identifica tendințele care ar putea remodela piața. Cu toate astea, majoritatea respondenților (55%) recunosc că mai sunt multe de făcut în direcția utilizării talentelor din interiorul familiei lor – este vorba despre primele generații care au crescut odată cu revoluția digitală. Schimbarea a făcut parte în mod natural din ciclul lor de viață, iar aceste generații ar putea fi cele mai potrivite să lucreze într-un univers digital care influențează fiecare zonă a unei afaceri.

Conform datelor din raport, există o oportunitate reală de dezvoltare pentru acele afaceri de familie care încă nu au luat în considerare potențialul generațiilor mai tinere. „De exemplu, îmbunătățirea agendei privind inovarea reprezintă o zonă în care membrii mai tineri ai familie ar putea excela cu ușurință. Sunt digitali nativi și sunt gata să regândească totul. Iar antrenarea din timp a minții și a forței lor de dedicare contribuie la menținerea continuității afacerii și la creșterea coeziunii familiei – ambele fiind asociate cu performanțe operaționale superioare”, relevă analiștii EY.

„Zona economiei digitale este, în opinia mea, un uriaș incubator pentru antreprenorii tinerii care vor pune bazele viitoarelor afaceri de familie de succes din România”, spune Gabriel Sincu.

Doar 3% dintre companii trec de a treia generație

Atenția acordată importanței propriilor oameni reprezintă o trăsătură de marcă a afacerilor de familie. Acestea recunosc că e important să cultivi și să reții talentele (atât din rândul membrilor familiei, cât și pe cele din afara acesteia) într-un mediu de business cu performanțe de top, în care se regăsesc principalele valori ale familiei și ale afacerii. Flexibilitatea, adaptabilitatea, viteza de schimbare și dorința de a avea o viziune pe termen lung asupra oamenilor și investițiilor reprezintă atributele pe care le țintesc.

Potrivit studiului, aproximativ 50% dintre respondenții la nivel global intenționează să genereze noi locuri de muncă în 2018, iar 10% estimează creșteri mai mari de 5%. Planurile lor de creștere se bazează pe optimismul legat de dezvoltarea economiei mondiale în 2018, aproape 59% dintre ei estimează o creștere a economiilor lor locale și doar 7% o contracție.

În privința duratei de viață a unei afaceri de familie, una dintre cele mai cunoscute concluzii statistice ale unui „raport de supraviețuire a afacerilor de familie” menționează configurația – 30:10:3 – în care 30% dintre companii supraviețuiesc la a doua generație, 10% ajung la a treia generație și doar 3% trec dincolo de acest punct. Prin comparație, durata medie a unei companii din indicele S&P 500 al principalelor companii americane a scăzut cu peste 50 de ani în ultimul secol, de la 67 de ani în perioada anilor 1920 la doar 15 ani în prezent, conform lui Richard Foster, profesor la Universitatea Yale. 

Raportul EY family business survey 2018 se bazează pe rezultate sondajului derulat în rândul a 589 cele mai mari companii de familie din lume, din 23 de piețe globale – Australia, Argentina, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, țările Consiliului de Cooperare al Golfului (Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite), India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Peru, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Elveția, Turcia, Marea Britanie și SUA.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.