Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu EY: Consumatorii învață să trăiască cu mai puțin, pe fondul creșterii costului vieții și al schimbărilor climatice

Studiu EY: Consumatorii învață să trăiască cu mai puțin, pe fondul creșterii costului vieții și al schimbărilor climatice

Numărul 46-47, 22 nov. - 5 dec. 2023  »  Analize și sinteze

Consumatorii învață să trăiască cu mai puțin, pe fondul creșterii costului vieții și al schimbărilor climatice, în contextul în care un procentaj de 94% dintre consumatorii de la nivel global sunt îngrijorați de costul vieții și aproape 89% dintre ei spun că sunt preocupați și de schimbările climatice, rezultă din cea de-a 13-a ediție a EY Future Consumer Index (FCI). "Îngrijorarea îi determină pe mai mult de jumătate (54%) dintre consumatori să plănuiască să cumpere mai puțin în viitor, în încercarea de a economisi bani (73%) și pentru că simt că nu au nevoie de articole noi (49%). Un procent de 39% dintre respondenții din întreaga lume au motivat faptul că vor cheltui mai puțin pentru a ajuta mediul înconjurător. Accesoriile de modă au ajuns în topul listei categoriilor de produse pentru care consumatorii intenționează să cheltuiască mai puțin (61% dintre respondenți), urmate de jucării și gadgeturi (51%) și îmbrăcăminte și încălțăminte (44%). În plus, 80% dintre consumatori plănuiesc să cheltuiască mai puțin pe articole pentru socializare, deoarece caută să petreacă mai mult timp acasă (41% dintre respondenți, în creștere cu 6 puncte procentuale față de octombrie 2022)", se menționează într-un comunicat al EY citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, căutând modalități de a-și proteja bugetele, respondenții plănuiesc să gătească și să se distreze mai des acasă, în comparație cu octombrie 2022 (în creștere cu 9% și, respectiv, 5%) și renunță la mâncarea livrată, 43% dintre ei plănuind acum să comande mai puțin (în creștere cu 12% față de octombrie 2022). În ciuda faptului că 61% dintre respondenți au spus că mărcile locale îi ajută să economisească bani, 64% au declarat că aceste produse le satisfac nevoile la fel de bine ca și produsele de brand, interesul consumatorilor pentru mărcile locale a scăzut în toate categoriile. Rezultatele studiului arată că 35% dintre consumatori sunt din ce în ce mai dispuși să plătească în plus pentru mărci în care au încredere - cu 10% mai mult decât în februarie 2022.

Studiul mai semnalează că sărbătorile de sfârșit de an, cu marile evenimente promoționale, vor continua să atragă consumatorii, 61% dintre respondenți la nivel global plănuind să facă cumpărături de Black Friday și Singles' Day (75% în China, 54% în Europa, 50% în SUA), o creștere semnificativă în China față de noiembrie 2021. 71% au declarat că intenționează să amâne efectuarea unor achiziții până la aceste ocazii speciale, comparativ cu doar 48% în noiembrie 2021.

De asemenea, studiul EY arată o creștere de 16 puncte procentuale a consumatorilor care fac cumpărături în principal sau numai online în acest sezon festiv, cu o scădere de 14 puncte procentuale a cumpărătorilor care achiziționează articole "în principal sau numai în magazin", comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea, cu puține schimbări în ceea ce privește cheltuielile generale planificate pentru sărbătorile de sfârșit de an, respondenții rămân foarte conștienți de bugetele pe care le pot aloca în acest scop. Consumatorii din SUA și Europa intenționează să cheltuiască mai puțin de sărbători (39% și, respectiv, 35%), în comparație cu consumatorii chinezi (11%), mulți dintre aceștia intenționând să cheltuiască mai mult (45%).

"Consumatorii au demonstrat în repetate rânduri în ultimii ani că se pot adapta diverselor schimbări cu care s-au confruntat. Ei reevaluează în mod constant ceea ce consideră esențial și evită din ce în ce mai mult achizițiile impulsive, neesențiale. Însă experiența rămâne importantă ca factor decisiv pentru consumatori, atunci când aleg să facă cumpărături online în loc să se îndrepte spre un magazin. Vom putea vedea în săptămânile următoare și cum evoluează obiceiurile de consum ale românilor pe parcursul unor evenimente promoționale precum Black Friday, dar și în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă", a declarat Georgiana Iancu, partener, lider Consumer Products & Retail la EY România.

PE de altă parte, studiul mai subliniază că, după o vară cu fenomene meteorologice extreme, costuri energetice în creștere și modificări continue ale recoltelor și culturilor, consumatorii se confruntă cu efectele în timp real ale schimbărilor climatice. 42% dintre ei se gândesc să schimbe alimentele pe care le consumă, din cauza faptului că schimbările climatice au dus la creșterea prețurilor sau la limitarea disponibilității, iar 29% au fost deja nevoiți să facă noi alegeri. Procentajul de consumatori care au început deja să cumpere produse care îi protejează de impactul schimbărilor climatice este, de asemenea, ridicat, de 25%. Impactul resimțit merge dincolo de alimente și produse, 48% dintre consumatorii cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani (generația Z și milenialii) se relochează sau se gândesc să se relocheze într-o zonă cu o climă mai blândă, iar 62% își adaptează sau se gândesc să își adapteze locuințele, pentru a face față schimbărilor climatice. Mai mulți consumatori au menționat că se gândesc să facă aceste schimbări în comparație cu cei care au făcut deja acest lucru, ceea ce indică faptul că urmează un comportament mai adaptabil.

Future Consumer Index evidențiază dorința consumatorilor de a cumpăra mai bine pentru ei înșiși și pentru planetă - o noțiune adesea proclamată de generațiile mai tinere, dar acționată de generațiile mai în vârstă, conform datelor actuale ale studiului. Generațiile mai în vârstă sunt mai active în adoptarea unor comportamente de stil de viață pentru a-și reduce impactul de mediu: 65% dintre baby boomeri (58-76 de ani) aduc pungi reutilizabile la magazin, comparativ cu doar 43% din generația Z, iar 63% dintre baby boomeri reciclează sau refolosesc ambalajele după utilizare, comparativ cu 48% dintre mileniali. Dintre aceste două exemple de acțiuni sustenabile, consumatorii europeni au fost cei mai activi, în comparație cu cei din SUA și China. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de a cheltui mai sustenabil, generațiile mai tinere se uită în bugetul lor și verifică de două ori afirmațiile companiilor. 37% din generația Z au indicat că sunt dispuși să plătească pentru bunuri și servicii mai durabile, comparativ cu 29% din generația baby boomers. 31% dintre membrii generației Z au verificat ratingurile de sustenabilitate ale produselor, comparativ cu 18% dintre cei din generația baby boomers.

Mai mult de două treimi (67%) dintre respondenți motivează disponibilitatea de a-și schimba obiceiurile deoarece sunt real preocupați de fragilitatea planetei. Un procent de 56% dintre respondenți consideră că ei sunt cei care ar trebui să împingă companiile să obțină rezultate sociale și de mediu mai bune, 73% spun că firmele trebuie să genereze schimbarea, iar 77% spun că guvernul ar trebui să o facă.

"În cazul consumatorilor români, nu ar fi ușor să facem o corelare tangibilă între percepțiile și comportamentele lor. Deseori, ei sunt nevoiți să își adapteze stilul de viață pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă, în principal cele legate de creșterea prețurilor. Astfel, obiceiurile privind un consum mai sustenabil ar putea fi, mai degrabă, efectul și nu un obiectiv al consumatorilor români", a mai spus Georgiana Iancu.

EY Future Consumer Index (FCI) a chestionat peste 22.000 de consumatori din Marea Britanie, Franța, Germania, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Italia, Spania, Țările de Jos, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, India, China, Arabia Saudită, Brazilia, Japonia, Indonezia, Mexic, Africa de Sud, Chile, Argentina, Thailanda, Nigeria, Vietnam și Coreea de Sud.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.