Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu EY-IIF: Schimbările climatice ocupă primul loc în topul riscurilor pe termen lung identificate de bănci

Studiu EY-IIF: Schimbările climatice ocupă primul loc în topul riscurilor pe termen lung identificate de bănci

Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021  »  Analize și sinteze

Riscurile de creditare și de securitate cibernetică sunt principalele aspecte care îi preocupă pe responsabilii cu gestionarea riscurilor în următoarele 12 luni

Schimbările climatice se plasează pe primul loc în lista riscurilor pe termen lung din punctul de vedere al băncilor, pentru prima dată în istoria de 11 ani a studiului realizat de EY și Institutul pentru Finanțe Internaționale (IIF) privind managementul riscurilor, potrivit celei mai recente ediții, intitulate „Un sector bancar rezilient: valorificarea oportunităților și gestionarea riscurilor pe termen lung”. Studiul, la care au participat 88 de instituții financiare din 33 de țări, oferă o perspectivă asupra schimbărilor din ultimul deceniu în domeniul managementului riscurilor la nivel global, precum și asupra riscurilor importante anticipate pentru următorii zece ani.

„Atât conducerile executive, cât și cele non-executive ale băncilor iau în considerare un spectru mai larg de riscuri, printre care și riscurile climatice. Mai mult de 91% dintre respondenți (responsabili cu managementul riscurilor - CROs) consideră că schimbările climatice reprezintă principalul risc emergent într-un orizont de cinci ani, față de doar 50% în 2019. Chiar și într-un orizont de 12 luni, aproape 50% dintre respondenți văd schimbările climatice drept unul dintre riscurile principale, imediat după riscul de credit și cybersecurity. În 2019, acest procentaj era de doar 17%”, a declarat Gelu Gherghescu, Partener, Lider Servicii Financiare la EY România.

Al doilea cel mai important risc emergent pentru următorii cinci ani îl reprezintă durata și profunzimea revenirii economice globale (83%). Conform studiului, băncile încă se află într-un proces de maturizare a abilității lor de a evalua expunerea la așa numitele riscuri fizice și de tranziție. Peste jumătate (54%) dintre acestea consideră că au doar o imagine preliminară a expunerii lor la riscurile asociate cu schimbările climatice și doar 28% declară că au o imagine oarecum completă. Restul de 18% consideră că nu au încă o înțelegere asupra acestor riscuri, dar intenționează să le evalueze în viitor.

Într-un orizont de timp de 12 luni, băncile consideră că riscul de credit va fi principala preocupare (conform opiniei a 98% dintre CRO), în contextul revenirii economice globale după pandemia provocată de COVID-19. Securitatea cibernetică este percepută a fi al doilea cel mai stringent risc (80%).

Studiul relevă, totodată, că aproape una din trei bănci (29%) consideră acum că poate reduce costurile cu măsurile de control în următorii trei ani prin utilizarea datelor și tehnologiei pentru a îmbunătăți managementul riscurilor. Șapte dintre principalele zece riscuri sunt asociate, în opinia CRO, cu tehnologia și datele, printre care se numără ritmul și anvergura schimbărilor provocate de digitalizare (68%), transformarea sectoarelor de activitate datorită noilor tehnologii (68%) și perimarea/sistemele depășite (62%).

Pe baza învățămintelor trase de pe urma pandemiei provocate de COVID-19, 93% dintre responsabilii cu managementul riscurilor se așteaptă la introducerea unor cerințe legislative noi sau suplimentare privind reziliența operațională, iar 60% dintre aceștia anticipează aceeași evoluție în privința rezilienței financiare. De asemenea, autorii studiului menționează că CRO se așteaptă ca băncile lor să accelereze și mai mult transformarea digitală, inclusiv prin automatizarea proceselor (88%), modernizarea platformelor tehnologice de bază (66%) și oferirea de informații de calitate superioară clienților (64%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.