Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu EY la nivel global: Transformările digitale redefinesc rolul directorilor financiari

Studiu EY la nivel global: Transformările digitale redefinesc rolul directorilor financiari

Numărul 18-19, 2-15 august 2016  »  În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Tot o temă de mare importanță subsumată implicațiilor erei digitale în sfera afacerilor a fost abordată într-un nou studiu al companiei internaționale de consultanță și audit EY, studiu intitulat The DNA of the CFO, care are la bază o cercetare derulată la nivel global, în rândurile a 769 de directori financiari. Tranziția către mediul digital, devenită prioritate în toate industriile, a impus identificarea unui echilibru între creșterea bazată pe inovație și o gestionare corectă a riscurilor. Astfel – se arată în studiu – 58% dintre directorii financiari consideră că trebuie să își consolideze cunoștințele în legătură cu mediul digital, noile tehnologii și tehnicile de analiză. „Informația este esențială, fiind fundamentul consilierii strategice în orice afacere. Programele specializate de colectare a datelor și înregistrare în timp real a tranzacțiilor sunt instrumente ce oferă avantaje atât din punctul de vedere al transparenței organizațiilor cu privire la informațiile furnizate, cât și al costurilor implicate, simțitor mai mici. 57% dintre directorii financiari sunt de părere că furnizarea de informații corecte și complete este un atu decisiv al acestei funcții”, se arată în studiu.

Analiza relevă că directorii financiari se confruntă cu o schimbare a rolului lor în cadrul organizației, atât din punctul de vedere al atribuțiilor deținute, cât și al percepției avute de directorii generali (CEO) și consiliile de administrație. Astfel, pe lângă aptitudinile tradiționale de management financiar, aceștia trebuie să aibă în egală măsură și abilitatea de a planifica strategic pe termen lung.

Conform studiului, rolul directorului financiar în cadrul unei organizații este mult mai amplu în prezent, fiind din ce în ce mai dificilă realizarea unei fișe a postului corecte și cuprinzătoare. De altfel, 64% dintre directorii financiari intervievați sunt de părere că rolul lor presupune o arie mult mai largă decât aspectele și operațiunile financiare. Astfel, așteptările în ceea ce îi privește pe directorii financiari sunt din ce în ce mai crescute: ei au devenit multidisciplinari, nevoiți să își dedice timpul nu doar analizelor financiare, ci și dezvoltării liniilor strategice ale companiei, fiind în egală măsură prezenți în prima linie de comunicare cu părțile direct interesate.

Majoritatea directorilor financiari tineri consideră că poziția lor este importantă în managementul riscului și în etica luării deciziilor. În plus, ei simt că au nevoie să-și dezvolte abilitățile de conducere și de a forma echipe.

Cum se poate pregăti un CFO pentru viitor? Răspunsul oferit de studiul EY este următorul: concentrându-se pe trei elemente – competențele personale, considerațiile strategice și forțele externe. În general, un director financiar are expertiză în operațiuni, finanțe și strategie, dar – în funcție de preferințele sale, de nevoile companiei – se poate concentra doar pe una dintre ele. Însă capacitatea de a conduce stă la baza tuturor celor trei elemente.

Întrucât rolul directorului financiar devine din ce în ce mai complex, acesta trebuie să fie într-un proces continuu de învățare. Pe de altă parte, există profesioniști care cred că, în contextul în care responsabilitățile unui CFO sunt foarte diverse, este nevoie de mai mulți oameni din cadrul organizației care să și le asume.

„În economia de astăzi, regulile strategiei și ale competiției sunt într-o permanentă schimbare. Prin urmare, unul dintre rolurile directorului financiar este acela de a identifica strategii alternative – colaborări cu antreprenori și start-up-uri sau investiții în zona de digital”, precizează realizatorii studiului. În concluzie, mediul de lucru al directorului financiar este cel mai complex, mai imprevizibil și mai interconectat de până acum. Și pentru că acesta va continua să se schimbe, un CFO de succes trebuie să-și definească singur, în mod proactiv, rolul pe care îl va juca în acest mediu și în conducerea organizației pentru care lucrează. Riscul neadaptării la această nouă realitate este eliminarea din cercul factorilor de decizie. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.