Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu Intel: performanța, principalul criteriu de alegere a computerului pentru femeile din România

Studiu Intel: performanța, principalul criteriu de alegere a computerului pentru femeile din România

Numărul 2, 5-11 aprilie 2016  »  Conectarea la era digitală

Alexandra Rizea

Performanța, portabilitatea și designul sunt, pentru femeile din România, cele mai importante criterii în alegerea unui nou computer, potrivit unui studiu recent realizat de Intel în luna martie pe un eșantion de 7.178 de femei din mediul rural și urban din țara noastră. Astfel, acestea pun mai mult accentul pe caracteristicile tehnice decât pe aspectul PC-ului, pentru 70% dintre respondente performanța tehnologică ocupând primul loc, în timp ce doar pentru 5% designul este cel mai important. Portabilitatea este un alt aspect de care 17% dintre femei declară că țin cont atunci când aleg un PC. Alți factori de decizie sunt prețul (4%), brandul (2%) și ecranul tactil (2%). Potrivit rezultatelor studiului, 41% dintre femei preferă o culoare neutră pentru computer, 34% aleg o culoare vie, iar pentru 25% culoarea computerului nu este atât de importantă.

Studiul mai relevă că 48% dintre femeile din România dețin un computer mai vechi de trei ani, 30% unul cu o vechime între 1 și 3 ani și 13% au acasă un computer de mai puțin de un an. Doar 9% dintre respondente nu dețin un PC. Tipul de computer preferat de femei pentru următoarea achiziție este laptopul 2 în 1 (50%), urmat de laptopul clasic (41%). De asemenea, 6% dintre respondente vor să cumpere un desktop PC și 3% un mini-PC.

Cel mai frecvent, româncele utilizează PC-ul pentru a asculta muzică și a viziona filme (36%) sau pentru a naviga pe rețelele de socializare (30%). 17% dintre ele preferă să editeze documente, iar 10% sunt pasionate de jocurile pe calculator. În ceea ce privește intenția de cumpărare, 40% dintre românce vor să își cumpere un PC în următorul an, 20% dintre ele în următorii 2-3 ani, iar 11% peste 3 ani.

Magazinele tradiționale rămân în continuare prima alegere a româncelor pentru cumpărarea PC-ului (75%), în timp ce doar un sfert dintre ele intenționează să facă următoarea achiziție online.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.