Studiu: Inundațiile se vor multiplica în Europa din cauza încălzirii globale
Numărul 4, 6-12 februarie 2018 » Lumea în care trăim
Inundații precum cele cu care s-a confruntat Franța în ultima perioadă riscă să se multiplice în Europa, din cauza încălzirii globale, chiar dacă aceasta ar fi limitată la 1,5°C, potrivit unui studiu publicat de revista Climate, relatează AFP, citată de News.ro.
Autorii studiului au trecut în revistă trei scenarii, mergând de la o încălzire de +1,5°C la +3°C față de era preindustrială.
În cel mai optimist scenariu, potrivit cercetătorilor, pagubele provocate de revărsări de cursuri de apă în Europa se vor dubla, la aproximativ 15 miliarde de euro pe an, iar numărul persoanelor afectate de inundații va crește cu 86%, adică aproximativ 650.000 de persoane pe an.
Însă, în cazul creșterii nivelului temperaturii cu o medie de 3°C, pagubele ar spori cu 145%, la aproximativ 17 miliarde de euro pe an, iar 780.000 de persoane vor fi afectate (cu 123% mai multe).
Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, semnat în 2015, vizează să oprească creșterea nivelului temperaturii sub pragul critic de 2°C raportat la cel din era preindustrială, eventual la 1,5°C. Statele semnatare s-au angajat să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Însă, pe baza acestor angajamente naționale, planeta se îndreaptă tot către +3°C. O creștere de doar 1°C a fost deja suficientă să provoace o „retragere” a banchizei, creșterea nivelului mediu al oceanelor sau a nivelului precipitațiilor. Aerul mai cald conține, într-adevăr, mai multă umiditate, eliberată sub formă de ploaie sau ninsoare.
Inundațiile, al căror impact este agravat de urbanizare, fac deja parte din catastrofele naturale cele mai costisitoare în Europa. Proiecții precise ale ritmului modificărilor climatice sunt, astfel, cruciale în termeni de prevenire a riscurilor. „Această lucrare confirmă că efectele modificărilor climatice asupra riscului inundațiilor în Europa sunt extinse și importante”, au comentat autorii studiului, la care s-a asociat Centrul Comun de Cecetare al Comisiei Europene. „Rezultatele noastre arată că efectele importante pot fi evitate limitând încălzirea globală la pragul unei temperaturi mai scăzute. Cu toate acestea, o creștere considerabilă a riscului de inundații este prezisă în Europa, inclusiv în cel mai optimist scenariu, de +1,5°C”, au adăugat autorii studiului.
(Copyright foto: whitestone / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial