Studiu: Investitorii din domeniul imobiliar continuă să își diversifice portofoliile globale
Numărul 40, 16-22 oct. 2018 » Lumea în care trăim
În ciuda situației politice globale, investitorii caută în continuare să achiziționeze active imobiliare, relevă raportul Capital Flows elaborat de compania de consultanță imobiliară Colliers International. Extinderile puternice ale chiriașilor, ratele scăzute de neocupare și numărul redus de proiecte imobiliare noi au susținut o schimbare treptată a condițiilor pieței în favoarea proprietarilor, ceea ce a condus la o creștere a chiriilor și stabilitate în majoritatea piețelor europene în 2018. Astfel, cu toate că randamentele au atins cel mai bun nivel al acestui ciclu, situația va continua și în 2019, potrivit raportului. „În ciuda semnelor că actualul ciclu se află într-o fază târzie, ne așteptăm ca 2018 să fie un alt an puternic pentru investițiile imobiliare în Europa. Există o serie de preocupări macroeconomice care influențează luarea deciziilor investitorilor la nivel mondial, inclusiv creșterile dobânzilor în SUA, disputele comerciale la nivel mondial, creșterea scăzută în Europa și teama de un Brexit dur/fără vreun acord. Deși investitorii sunt mai precauți în ceea ce privește calitatea veniturilor, creșterea reală a chiriilor și inițiativele active de gestionare a activelor, există încă o dorință de a achiziționa proprietăți imobiliare și de a diversifica portofoliile globale”, a declarat Richard Divall, Head of Cross Border Capital Markets, EMEA, în cadrul Colliers International.
O poziție mai echilibrată între capitalul transfrontalier și cel intern
La scară globală, tranzacțiile investiționale până în acest moment dovedesc o continuare a tendinței întâlnite la sfârșitul anului 2017. Potrivit datelor Colliers, volumul investițiilor pentru regiunea Asia-Pacific poate ajunge la 808 miliarde dolari până la sfârșitul lui 2018 (cu 13% mai mult decât anul trecut). Între timp, regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) a înregistrat scăderi de 10% ale volumelor de investiții față de aceeași perioadă de anul trecut, deși acest fapt reprezintă o îmbunătățire a rezultatelor mult mai slabe din trimestrul I, când scăderea era de aproape 30% față de anul precedent. Volumele de investiții din America de Nord și America de Sud rămân similare cu anul trecut.
Studiul Colliers arată o poziție mai echilibrată între capitalul transfrontalier și cel intern, fiecare reprezentând 50% din activitatea investițională de la începutul anului până în prezent. Cu toate acestea, specialiștii Colliers observă o creștere rapidă a cotei de piață a capitalului asiatic – de la mai puțin de 5% până la peste 15% astăzi.
Creștere semnificativă a investițiilor în sectorul rezidențial
„Urmând tendințele demografice ale Europei și prețurile actuale ale proiectelor de birouri și logistice, precum și restructurarea retailului, sectoarele alternative se dovedesc a fi atractive pentru investitorii globali, deoarece oferă venituri cu randament mai mare”, afirmă Richard Divall. „Una dintre problemele principale este, însă, că grupurile mai mari nu sunt adesea capabile să găsească platforme naționale sau regionale disponibile în aceste sectoare pentru a le cumpăra și se vor baza pe construirea portofoliilor, ceea ce necesită timp, plus că le va fi greu să atingă o masă critică”.
Studiul Colliers evidențiază o creștere semnificativă a investițiilor în sectorul rezidențial, acesta ocupând în prezent 16% din totalul activității din ultimele 18 luni, comparativ cu doar 6% în urmă cu 10 ani. Între timp, investițiile în zona industrială au crescut cu trei procente. La polul opus, investițiile în segmentul de retail și cel de birouri au înregistrat un declin în ultimii 10 ani de 5, respectiv 6 puncte procentuale, în timp ce ponderea investițiilor din sectorul hotelier a rămas neschimbată.
În Europa, în următoarele 12 luni, se estimează un maxim al cererii de spații de birouri din ciclul actual
„Disputele comerciale dintre Statele Unite și China par că vor rămâne de actualitate o vreme și este probabil să ducă la o re-globalizare a comerțului chinez pe termen mediu. Acest lucru va stimula crearea unui bloc comercial asiatic, deoarece lanțurile regionale de aprovizionare sunt create dinspre China către alte câteva țări asiatice, iar partenerii comerciali ai Chinei în Asia de Est și de Sud-Est vor culege beneficiile acestei schimbări”, a explicat Damian Harrington, Head of EMEA Research în cadrul Colliers International.
„Între timp, Brexit și declinul general al încrederii în zona euro au determinat toate economiile europene importante să înregistreze scăderi ale indicilor PMI (care măsoară nivelul activităţii economice al unei ţări – n.r.), în comparație cu 12 luni în urmă, iar creșterea economică se temperează gradual. Pentru moment, intențiile de angajare ale companiilor europene rămân puternice, susținând cererea de spații de birouri/industriale. Rata șomajului din zona euro continuă să scadă, ajungând la 8,4% în mai 2018 (cea mai scăzută rată din decembrie 2008). Ne vom confrunta cu unele constrângeri de capacitate în viitorul apropiat, ceea ce va influența așteptările pieței în Europa, care sugerează că în următoarele 12 luni se va atinge un maxim al ciclului actual din prisma cererii de spații de birouri”, a încheiat Damian Harrington.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial