Studiu KPMG: Piața de fuziuni și achiziții în România va continua să crească și în 2020
Numărul 4, 4-10 feb. 2020 » Analize și sinteze
Trendul pozitiv al pieței de fuziuni și achiziții (M&A) va continua și în anul 2020 pe fondul creșterii încrederii investitorilor, după ce anul trecut a reprezentat unul dintre cei mai importanți ani din ultimul deceniu, arată prima ediție a publicației KPMG, Contextul pieței de M&A în România, informează Agerpres. Astfel, potrivit unui comunicat al companiei de consultanță, concluziile prezentate în acest studiu au fost formulate pe baza răspunsurilor oferite de persoane implicate, atât direct, cât și indirect, în activitatea de fuziuni și achiziții din România.
Conform participanților la studiul KPMG, așteptările pozitive sunt alimentate de tendința de creștere economică a României și de contextul geopolitic favorabil din regiune. „Sondajul evidențiază un scenariu favorabil pentru acest an; piața este influențată de un număr mare de tranzacții în curs de desfășurare și de un apetit sporit pentru M&A. Piața de M&A din România este pe un trend puternic ascendent, care este așteptat să continue și în următoarele 12 luni. România este o piață atractivă atât pentru investitorii strategici, cât și pentru cei financiari, datorită poziției favorabile în Europa Centrală și de Est (este a doua cea mai mare țară din punctul de vedere al populației și a avut cea mai rapidă creștere economică din anul 2016 până în prezent), nivelurilor scăzute de impozitare, salariilor competitive și oportunităților semnificative de consolidare a pieței în industrii dinamice. Companiile internaționale se orientează către România în căutarea unei piețe pentru extindere, bazându-se pe creșterea economică sustenabilă și forța calificată de muncă, în timp ce antreprenorii români încep să considere opțiunea M&A ca un mijloc viabil pentru expansiune”, explică Bogdan Văduva, partener, Head of Deal Advisory, KPMG în România.
Potrivit studiului, în ultimii 15 ani, România a devenit o destinație de interes atât pentru investitorii strategici, cât și pentru cei financiari. În contextul unui mediu de afaceri aflat într-o creștere accentuată, potențialii cumpărători consideră utilă strategia de achiziționare a altor companii. Mai mult, apetitul crescut al investitorilor pentru companiile românești va intensifica activitatea de M&A, aceștia având posibilitatea de a-și consolida poziția în piață sau de a se extinde la nivel regional. De asemenea, antreprenorii români au început să integreze în strategia lor de creștere și opțiunea de M&A, pe lângă cea de creștere organică.
„Este probabil cea mai favorabilă perioadă pentru a valorifica o piață emergentă, datorită existenței unui potențial de consolidare a pieței și unui mediu economic stabil. Întrucât în România sunt foarte multe sectoare fragmentate ce oferă posibilitatea consolidării, este de așteptat ca investitorii strategici să fie cei mai activi pe piața de M&A, în căutarea sinergiilor și pentru îmbunătățirea poziției competitive. De asemenea, fondurile de investiții consolidează companii locale, transformându-le în campioni locali și regionali. Mai mult, mediul economic și încrederea investitorilor completează obiectivele de consolidare. PIB-ul României este prevăzut să crească până în 2024 cu o rată medie mai mare decât media Europei Centrale și de Est sau media UE, făcând România o piață atractivă pentru investitorii internaționali și locali”, a adăugat George Dumitrașcu, director Deal Advisory, KPMG în România.
Rezultatele studiului KPMG arată că 67% dintre respondenți se așteaptă ca nivelul ridicat al activității de M&A din România să continue și în viitor, în linie cu trendul global. Tehnologia, sănătatea și energia sunt considerate cele mai atractive sectoare.
Studiul relevă că pregătirea în prealabil a companiei pentru o viitoare tranzacție va avea un impact pozitiv asupra procesului. Pe de altă parte, anumiți respondenți consideră că incertitudinea macroeconomică la nivel global și așteptările asupra prețului pot fi motive de îngrijorare pentru succesul tranzacției.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial