Studiu: Mai mult de jumătate dintre companiile românești nu investesc în programe de leadership
Numărul 45, 15-21 nov. 2023 » Analize și sinteze
Peste jumătate dintre companiile românești (55%) nu investesc în programe de leadership, deși le recunosc valoarea într-o proporție considerabilă, arată rezultatele unui studiu de specialitate realizat în România, relatează Agerpres. Astfel, conform cercetării derulate de KPMG România, în parteneriat cu Casa Paleologu, intitulată "Leadeship și Followership în organizațiile din România", companiile locale recunosc în mod clar beneficiile programelor de dezvoltare a liderilor, după cum reiese din răspunsurile a peste 50% dintre respondenți, precum și importanța intervențiilor personalizate, care să corespundă nevoilor, experiențelor și aspirațiilor liderilor.
În acest context, doar 47% dintre liderii executivi afirmă că au încredere în programele de dezvoltare ca instrumente pentru a insufla o mentalitate de creștere, iar mai puțin de jumătate (48%) consideră că programele tradiționale de dezvoltare au limitele lor în ceea ce privește echiparea liderilor cu instrumentele potrivite pentru inovare. Pe de altă parte, deși nu multe investesc în astfel de programe, organizațiile le recunosc valoarea într-o proporție considerabilă (57%). Potrivit sursei citate, 55% dintre companiile din piață nu investesc în dezvoltarea unor programe de leadership, iar pentru cei din următoarele linii de conducere, 53% dintre răspunsuri atestă rolul programelor în creșterea abilităților, îmbunătățirea vizibilității și facilitarea dezvoltării profesionale. În plus, 47% din totalul companiilor cred în potențialul transformator al inițiativelor de formare, coaching și mentorat în îmbunătățirea abilităților esențiale de leadership.
Rezultatele sondajului relevă, totodată, faptul că integritatea, cu accent pe comportamentul etic, a fost considerată vitală de către 80% dintre respondenți.
Totodată, doar 18% dintre respondenți menționează oportunitățile de dezvoltare profesională ca formă de recunoaștere.
Pe de altă parte, în timp ce 51% dintre lideri declară că folosesc tehnologia pentru a crește eficiența comunicării, 36% dintre ei o consideră "oarecum eficientă", iar 16% percep comunicarea organizațională ca fiind foarte ineficientă.
Studiul "Leadeship și followership în organizațiile din România" a fost derulat pe un eșantion de 211 lideri executivi din companii care activează în România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial