Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu: Managerii cu experiență apreciază că supraîncărcarea informațională, stimulentele inadecvate și birocrația conduc la greșeli în procesul decizional

Studiu: Managerii cu experiență apreciază că supraîncărcarea informațională, stimulentele inadecvate și birocrația conduc la greșeli în procesul decizional

Numărul 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016  »  Lumea în care trăim

80% dintre respondenții unui studiu derulat în rândul managerilor de top din 16 țări admit că au luat decizii strategice pornind de la informații eronate. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale studiului Joining the dots: Decision making for a new era, realizat în rândul top managerilor din organizații mari din 16 țări de Chartered Institute of Management Accountants – CIMA (cea mai importantă și cea mai mare organizație mondială a profesioniștilor în contabilitatea de management) și American Institute of Certified Public Accountants (AICPA). Supraîncărcarea informațională, birocrația excesivă, lipsa încrederii și stimulentele nealiniate cu obiectivele de business au fost menționate ca factori care contribuie la greșeli în procesul decizional de către companii din toată lumea.

Raportul relevă nu doar că managerii intervievați admit că au făcut greșeli în procesul decizional, că au luat decizii strategice pornind de la informații eronate (80%), ci și că organizația pe care o conduc a pierdut un avantaj competitiv pentru că managerii au fost lenți în a lua decizii (42%). În mod surprinzător, doar 28% dintre respondenți sunt de părere că organizația este capabilă să le asigure liderilor cu experiență oportunitatea de a învăța din rezultatele deciziilor luate.

Principalele cauze ale deciziilor de slabă calitate identificate în raport sunt:
● Supraîncărcarea informațională (big data): 36% dintre respondenți afirmă că organizația lor nu face față surplusului informațional, iar 32% afirmă că big data a înrăutățit situația. Doar 37% consideră că big data le-a fost utilă. În rândul celor mai performante organizații, 86% dintre respondenți evaluează deja informația managerială de care au nevoie pentru a se concentra pe modalități de creștere a valorii modelului de afaceri.
● Birocrația: aproape o treime dintre respondenți (29%) au indicat că problemele de coordonare cauzate de birocrație sunt cel mai mare obstacol în calea eficientizării procesului decizional.
● Încredere și colaborare: 43% dintre participanții la studiu afirmă că nivelul de încredere între executivii din cadrul organizației lor necesită îmbunătățiri, în timp ce 57% au fost de părere că o colaborare mai activă este necesară pentru îmbunătățirea procesului decizional. Aproape două treimi (65%) au afirmat că este nevoie de o creștere a nivelului de încredere între lideri și angajați, în ansamblu.
● Structura stimulentelor: 61% dintre lideri admit că structura stimulentelor oferite de organizația lor nu încurajează luarea deciziilor corecte pentru obținerea de valoare pe termen scurt, mediu și lung.

Organizațiile care au afirmat că sunt echipate corespunzător pentru a lua deciziile necesare în vederea obținerii performanțelor la nivelul afacerii au arătat că respectă principii integrate în procesele decizionale, similare cu cele conturate de Principiile Globale de Contabilitate de Management (GMAP). GMAP au fost concepute pentru a crea cadrul principial pentru a sprijini sectorul public și privat să ia decizii mai bune și să fie capabile să răspundă atât riscurilor, cât și oportunităților întâmpinate într-o manieră eficientă. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.