Studiu: Numărul pasagerilor afectați de întârzieri ale curselor aeriene s-a dublat în ultimii 5 ani
Telex » Știri 11 aprilie 2019
Numărul pasagerilor care au fost afectaţi de întârzieri ale curselor aeriene, pe aeroporturile din România, a depăşit 20.300 în primul trimestru din 2019, aproape dublu faţă de cel înregistrat în primul trimestru din 2015, în contextul în care numărul zborurilor întârziate, în primul trimestru al anului 2019, este cu aproximativ 70% mai mare, potrivit datelor transmise de AirHelp, citate de News.ro.
În primele trei luni din 2019, pasagerii a peste 210 zboruri sunt eligibili pentru compensaţii – cursele fie au fost anulate, fie au ajuns la destinaţie cu o întârziere mai mare de 3 ore, fără a avea situaţii de excepţie precum condiţii meteo nefavorabile, incidente cu drone sau păsări.
„Spre comparaţie, în 2015, doar 120 de zboruri au fost în această situaţie. În ceea ce priveşte numărul pasagerilor afectaţi, acesta depăşeşte 20.300 în T1 2019, aproape dublu faţă de T1 2015 (10.600 pasageri)”, se arată în comunicat.
De altfel, rata punctualităţii curselor a scăzut de la 78,5% la 71,7%, în perioada analizată. O altă concluzie este că în 2019, pentru prima dată în ultimii 5 ani, cea mai aglomerată zi pe aeroporturi s-a mutat în luna ianuarie (11 ianuarie 2019), faţă de final de martie, aşa cum a fost mereu.
„Pentru 2020 ne aşteptăm ca numărul pasagerilor afectaţi să crească. Această situaţie e urmare a faptului, printre altele, că operatorii aerieni duc o luptă, la nivel international, pe vânzarea a cât mai multe locuri în avion. Spre exemplu, sunt companii aeriene care intră pe rute pe care nu le pot deservi din cauza flotei limitate şi a personalului redus. Am observant în 2018 o creştere a grevelor personalului navigant, lucru nu atât de des întâlnit în trecut”, a spus purtătorul de cuvânt al AirHelp, Mara Koziarz.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice