În Europa, existența obligațiilor de tranzacționare a gazelor naturale pe piețe centralizate sau alte forme de licitații deschise reprezintă o excepție mai mult decât o regulă generală. Există în prezent trei țări cu obligații de tranzacționare: România, Grecia și Polonia. În Grecia și Polonia obligațiile sunt implementate cu scopul de a proteja piața împotriva unei poziții dominante a principalului importator (întrucât aceste țări au un grad ridicat de dependență de importuri). În România, obligația a fost introdusă pentru a ajuta la dezvoltarea pieței. Constatările reies din analiza Deloitte cu privire la obligațiile de tranzacționare centralizată a gazelor naturale în țările europene. „Analiza a fost realizată pe baza datelor existente la nivelul țărilor europene. Cota stabilită la momentul actual pentru producătorii din România (de 30%) este suficientă pentru a impulsiona piața gazelor naturale. Pe viitor, această cotă poate fi modificată sau eliminată, în funcție de evoluția și dezvoltarea pieței”, a spus Răzvan Nicolescu, lider al Departamentului Industrie de Energie și Resurse al Deloitte România.

Principalele constatări ale analizei relevă că, istoric, în Europa, obligațiile de tranzacționare a gazelor naturale pe piețe centralizate sau alte forme de licitații deschise au fost introduse temporar, în cazuri concrete din anumite țări, în principal cu scopul de a evita crearea unor poziții de monopol a unor companii, având unul dintre următoarele obiective: ▪ de evitare a unei poziții dominante ca urmare a unor fuziuni sau proceduri antitrust (în cazuri precum Franța, Germania, Austria); ▪ de creștere a gradului de deschidere a pieței angro către competiție (în cazuri precum Regatul Unit, Spania, Italia). Astfel, de-a lungul timpului, obligațiile de tranzacționare a gazelor naturale pe piețe centralizate sau alte forme de licitații deschise au fost implementate având ca scop cantități reduse raportate la consumul național (aproximativ 3%-10%), implementarea fiind pe o perioadă limitată de timp (aproximativ 4-6 ani).

În prezent, după cum am mai menționat, există trei state cu astfel de obligații: România, cu o cotă de vânzare pentru producători de 30%, Polonia unde 55% din cantitatea de gaze naturale trebuie să fie tranzacționată pe o piață centralizată, și Grecia, unde 17% din cantitățile importate de către principalul operator trebuie să fie vândut printr-un sistem electronic de licitații. În Polonia și Grecia există obligații de tranzacționare a gazelor naturale pe piețe centralizate sau alte forme de licitații deschise în contextul în care aceste state au un grad ridicat de dependență de importuri, astfel încât obligațiile curente au fost introduse cu scopul de protecție împotriva unei poziții dominante ale principalului importator (PGNiG în Polonia, respectiv DEPA în Grecia). „Obligația curentă a României, ca 30% din vânzările producătorilor să fie efectuate în cadrul unei piețe centralizate, este un caz atipic între producătorii de gaze naturale din Europa, menită a impulsiona dinamica pieței angro”, subliniază, în raport, analiștii Deloitte.

(Copyright foto: kodda / 123RF Stock Photo)