Studiu: Patru din cinci români își plătesc facturile la timp
Telex » Știri 13 noiembrie 2019
Punctualitatea plăților efectuate de români este în creștere în 2019, în prezent 81% dintre facturi fiind plătite la timp față de 74% în anul 2018, potrivit unui sondaj Kantar prezentat de Georg Kovacs, directorul EOS România, firmă ce se ocupă cu recuperarea datoriilor și plăților restante, informează Mediafax. Totodată, termenele de plată acordate pentru plata facturilor s-au redus în 2019 față de 2018 pentru persoanele fizice de la 31 la 29 de zile. Studiul Kantar arată că firmele românești oferă termene mai avantajoase de plată față de media Europei de Est, precum și că comportamentele de plată ale consumatorilor români s-au îmbunătățit, în prezent aceștia având o medie de patru din cinci facturi plătite.
Atunci când apar întârzieri la plăți companiile românești trebuie să aștepte în medie 18 zile pentru a obține plata, interval peste media din Europa de Est.
Printre principalele cauze pentru plățile restante se numără lipsa lichidităților sau supraîndatorarea consumatorilor, arată sondajul.
Studiul a fost realizat în perioada martie-aprilie 2019 pe baza sondării a 3.400 de companii din Europa din diferite sectoare economice printre care cele bancar și telecom. În fiecare țară au fost chestionate circa 200 de companii cu afaceri de peste 28 milioane de euro.
În rândul companiilor din România, media zilelor întârziate la plăți este de 18, iar principalul motiv invocat pentru neplată sunt plățile restante ale propriilor clienți, urmat de insolvență/îndatorare excesivă. Fiecare a treia companie din țara noastră presupune că neplata propriilor clienți este făcută în mod intenționat, iar companiile utilizează servicii de colectare ca a doua opțiune împotriva clienților cu facturi neplătite.
În ceea ce privește digitalizarea plăților, doar 28% din companii oferă clienților lor opțiuni de plată digitale, în timp ce în Europa de Est doar 26% au plăți digitale ca opțiune. România se înscrie în medie, doar una din patru companii românești având acest serviciu disponibil.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice