Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu: Pentru 1 din 2 români, principala preocupare financiară este acoperirea cheltuielilor de bază

Studiu: Pentru 1 din 2 români, principala preocupare financiară este acoperirea cheltuielilor de bază

Numărul 13, 3-9 apr. 2024  »  Analize și sinteze

Pentru 1 din 2 români, cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba despre situația personală, iar printre cele mai mari îngrijorări pentru tinerii din țara noastră se află nivelul salariilor (40%) și sănătatea fizică (38%), relevă rezultatele studiului MKOR Employee Sentiment, citat de Agerpres. Studiul a urmărit analiza comparativă între anii 2022 și 2023, împreună cu perspectivele pe care le au angajații români pentru 2024 și a reieșit că salariații din România se confruntă cu o serie de provocări cu privire la condițiile de muncă și la evoluția carierei lor, pe măsură ce mediul profesional evoluează și se adaptează la schimbările socio-economice și tehnologice.

"Ne-am dorit să aflăm ce planuri și așteptări au angajații, dar și îngrijorările lor în plan personal. În cadrul acestui studiu, analizăm retrospectiv anul 2023 din perspectiva angajaților, prin prisma unor indicatori-cheie: siguranță, aspecte financiare, oportunități de creștere, volum de muncă, flexibilitate și dinamica echipei. Conform datelor analizate, piața muncii a fost marcată de o serie de tendințe contrastante care au afectat direct experiența angajaților în 2023", a declarat Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.

Incertitudinea în cadrul pieței muncii a înregistrat o creștere de 8% față de 2022, dar și volumul de muncă a crescut cu 8% pentru 49% dintre angajați, în special pentru Millennials (persoane născute între 1981-1996) și persoanele cu venituri mari.

Raportat la creșterile salariale și ale beneficiilor, 4 din 10 angajați au primit măriri în 2023, fiind în creștere cu 7% față de 2022, mai ales pentru Millennials și angajații full-time.

În ceea ce privește evoluția profesională, 24% au beneficiat de oportunități de dezvoltare (traininguri, promovare etc.), în special femeile, angajații part-time și cei din Generația Z (persoane născute între 1997 și 2012).

Conform studiului, 2 din 10 angajați și-ar schimba locul de muncă în următoarele 6 luni. Factorii principali care le influențează angajaților decizia de schimbare a locului de muncă sunt: venituri mai mari (80%), mai multe beneficii extrasalariale (37%) și siguranța jobului (33%). Astfel, 8 din 10 tineri și-ar schimba jobul pentru un venit mai mare, mai ales bărbații, cei peste 26 ani și părinții cu copii minori.

Pentru Generația Z, flexibilitatea este mai importantă, iar tinerii nu sunt dispuși să negocieze acest aspect. În acest sens, 7 din 10 tineri preferă să lucreze de acasă sau remote, iar 2 din 10 vor să aibă posibilitatea de a munci de acasă cel puțin trei zile pe săptămână.

8 din 10 tineri spun că principala motivație pentru a-și schimba locul de muncă este o propunere financiară mai competitivă. Programul de muncă flexibil (37%) și oportunitățile de avansare în carieră (27%) sunt următoarele cele mai importante criterii. În medie, tinerii se așteaptă să rămână în aceeași poziție un an până să fie promovați. Referitor la evoluția pieței muncii din România, așteptările sunt pesimiste. 7 din 10 persoane consideră că numărul șomerilor va crește în 2024, iar 3 din 10 persoane cred că situația organizației unde lucrează se va înrăutăți în 2024. În același timp, 54% spun că au o echipă stabilă și au rămas alături de același număr de colegi.

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 4.524 persoane.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.