Studiu: Peste jumătate dintre români definesc casa ideală prin prisma eficienței energetice
Numărul 38, 28 sep. - 4 oct. 2022 » Roza vânturilor
Peste jumătate dintre români (54%) consideră o casă ideală prin prisma eficienței energetice, iar opt din zece persoane (83%) sunt de părere că materialele de zidărie alese în construcția locuinței favorizează menținerea căldurii în locuință, se arată într-un studiu de specialitate, citat de Agerpres. Astfel, potrivit datelor centralizate de Reveal Marketing Research, 81% dintre români evaluează o locuință prin valoarea costurilor de întreținere, în timp ce 34% locuiesc în case construite din BCA.
Pentru 54% din totalul celor intervievați eficiența energetică reprezintă un atribut principal al casei ideale. De asemenea, respondenții consideră, în proporție de 83%, că materialele de zidărie alese în construcția locuinței favorizează menținerea căldurii în locuință. Pe acest fond, doar aproape o treime (31%) dintre respondenți se declară mulțumiți de valoarea medie a facturii lunare pentru încălzire în iarna care a trecut.
Cu toate acestea, 69% dintre români sunt îngrijorați de prețul energiei electrice, iar 64% de costurile cu gazul natural, cheltuieli pentru care se observă creșteri semnificative față de evaluarea realizată anul trecut.
Conform cercetării, aceste cheltuieli au ajuns să fie un punct important în evaluarea unei locuințe, astfel că, după preț (86%) și calitatea materialelor de zidărie folosite (81%), costurile de întreținere (81%) sunt al treilea punct ca importanță atunci când consumatorii apreciază valoarea unei locuințe.
În perspectiva iernii care urmează, creșterea eficienței energetice a locuințelor va fi o prioritate pentru românii care vor facturi mai mici, iar 75% dintre respondenți sunt de părere că modernitatea îi ajută să economisească; prin urmare, vor alege materiale de zidărie inovatoare, al căror scop prin fabricare este să îi ajute în creșterea confortului și reducerea costurilor în cadrul locuinței.
Studiul s-a desfășurat online pe un eșantion de 1269 respondenți plus 505 de persoane care lucrează în domeniul construcțiilor, iar eroarea maximă de eșantionare pentru targetul general este +/-2,8%, la un nivel de încredere de 95%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial