Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu: Peste jumătate dintre specialiştii în securitate IT, îngrijoraţi de nivelul de pregătire a companiilor în faţa atacurilor cibernetice

Studiu: Peste jumătate dintre specialiştii în securitate IT, îngrijoraţi de nivelul de pregătire a companiilor în faţa atacurilor cibernetice

Numărul 38, 8-14 oct. 2019  »  Conectarea la era digitală

Peste jumătate dintre specialiştii în securitate IT sunt îngrijoraţi în legătură cu nivelul de pregătire în ansamblu a companiilor de a face faţă unui atac global, arată rezultatele unui studiu global publicat de Bitdefender, informează Agerpres. Conform datelor, ponderea companiilor care s-au confruntat cu incidente în primele şase luni din 2019 este de un sfert, faţă de 32%, pentru întreg anul trecut.

În condiţiile în care mai mult de jumătate dintre specialiştii în securitate IT sunt îngrijoraţi în legătură cu nivelul de pregătire în ansamblu a companiilor de a face faţă unui atac global, 57% susţin că tocmai managementul respectă cel mai puţin politica de securitate informatică.

Pe parcursul derulării studiului, a reieşit faptul că directorii sunt reticenţi la politicile de securitate IT, încercând fie să le întârzie, fie să nu le respecte după ce intră în vigoare, întrucât se consideră exceptaţi de la reguli. În plus, o treime dintre respondenţi au constatat că angajaţilor din companiile în care lucrează le lipsesc cunoştinţe de bază de securitate informatică.

Aproape jumătate dintre respondenţi (49%) spun că duc şi acasă grijile legate de iminenţa unui atac informatic asupra organizaţiei, în mare parte din cauza constrângerilor legate de buget şi de personalul calificat.

Unul din trei manageri de companie spune că ar avea nevoie de o săptămână sau chiar mai mult pentru a depista un atac informatic avansat. Principalele consecinţe ale unei breşe nedepistate pot fi: întreruperea activităţii afacerii (43%), costurile reputaţionale (38%) şi scăderea vânzărilor (37%). Îngrijorarea cea mai mare, însă, este legată de pierderea încrederii clienţilor.

Studiul Bitdefender a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de peste 6.000 de specialişti în securitate informatică din Europa, SUA şi Australia, din companii cu peste 10.000 de angajaţi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.