Studiu: Piața festivalurilor din România va ajunge la peste 600 milioane lei în 2019
Telex » Știri 22 iulie 2019
Festivalurile și concertele din România vor ajunge să genereze vânzări de peste 600 de milioane de lei în 2019, după ce au atras peste un milion de spectatori, arată un studiu Frames, citat de Mediafax. Neversea, Ed Sheeran, Electric Castle, Bon Jovi și The Cure au adunat câteva sute de mii de oameni, iar aşteptările sunt la fel de mari pentru Untold, AfterHills, George Enescu şi concertul Metallica. Au participat 240.000 de spectatori la Neversea, peste 200.000 la Electric Castle, 60.000 la Bon Jovi.
Dincolo de biletele vândute, business-ul de festival înseamnă zeci de milioane de lei încasări din servicii, de la mâncare și băuturi la transport, turism, produse promoționale și afaceri conexe.
Potrivit studiului realizat de firma de consultanță, afacerile din acest sector au atins, anul trecut, nivelul de 472,6 milioane de lei, cu peste 80 de milioane de lei peste rezultatele din 2017.
Față de anul de referință 2010, evoluția business-ului este una spectaculoasă. „În 2010, cele 366 de companii din acest sector, ce includ organizarea si logistica necesară, raportau afaceri de 77.945.890 lei. Pe fondul dezvoltării sectorului, numărul firmelor a crescut, de asemenea, substanțial, ajungând la 1.196 de firme în 2017 și la 1.238 de companii în 2018”, arată analiza.
Profesionalizarea business-ului, dezvoltarea unor soluții inovatoare de marketing şi vânzări au determinat o optimizare semnificativă a cheltuielilor cu organizarea evenimentelor, dovadă avansul considerabil al profitului la nivelul pieței, de la 5,8 milioane lei în 2010, la 62,2 milioane lei în 2017 respectiv 87,9 milioane lei în 2018.
Împreună, cele 1.238 de firme din acest sector aveau, în 2018, 924 de angajați, față de 885 în 2017. „Numărul mic de angajați se explică prin faptul că multe dintre evenimente se bazează pe voluntari și pe externalizarea unor servicii către alte companii”, arată analiza.
Potrivit analizei Frames, pe fondul investițiilor în acest sector (logistică, concerte, festivaluri etc.) și extinderii plajei de clienți (spectatori), nu este exclus ca, în orizonul 2021-2022, piața de entertainment din România să atingă nivelul de 1 miliard de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice