Studiu: Preţurile caselor şi terenurilor ar putea creşte cu până la 10% în 2021
Numărul 7, 23 feb.-1 mar. 2021 » Analize și sinteze
Preţurile la case şi terenuri ar putea creşte în 2021 cu până la 10%, în timp ce pe segmentul spaţiilor comerciale/office acestea ar putea scădea, conform unui studiu realizat de RE/MAX România, în parteneriat cu Veridio.ro, relatează Agerpres. „Piaţa imobiliară rămâne una dintre industriile cu cel mai mare dinamism în economie - fiind un vector de dezvoltare principal, mai ales pentru economiile emergente, astfel că perioadele de turbulenţe generează mari oportunităţi în acest domeniu. 2020 a fost un an cu mari schimbări în societate şi economie, un an în care industrii importante au fost profund destabilizate, iar cu toate acestea, piaţa imobiliară s-a dovedit a rămâne stabilă şi la fel de dinamică precum în 2019. Despre 2021 credem că va fi un an cu o piaţă rezidenţială în dezvoltare, cu o posibilă uşoară corecţie în piaţa comercială şi de birouri, adusă de comprimarea retail-ului stradal şi telemuncă, dar cu o creştere a segmentului de terenuri de construcţie”, a declarat Răzvan Cuc, preşedintele RE/MAX România.
Potrivit unui comunicat, în opinia specialiştilor în imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, casele vor rămâne în continuare în topul preferinţelor rezidenţiale ale românilor, drept pentru care cei mai mulţi prevăd o creştere sau cel mult o stagnare a preţurilor pe acest segment. Astfel, peste o treime (35%) dintre respondenţi sunt de părere că preţurile caselor vor cunoaşte creşteri de până la 10%, în timp ce 29% prevăd o stagnare a acestora. Scăderea este prognozată de doar 20% dintre participanţii la studiu.
Creşteri de până la 10% sunt menţionate şi pentru segmentul terenuri, 33% dintre respondenţi estimând că acestea vor reprezenta o investiţie valoroasă şi în 2021. Prognoza reflectă, de altfel, preferinţele cumpărătorilor de a se îndepărta de agitaţia urbană şi de a-şi construi o locuinţă cu mai mult spaţiu personal.
Pe de altă parte, specialiştii au păreri împărţite în cazul apartamentelor. Dacă cei mai mulţi (32%) prognozează că preţurile acestora vor stagna în anul în curs, 24% sunt de părere că segmentul menţionat va cunoaşte scăderi ale preţurilor, iar alţi 24% spun că vor fi creşteri în acest sens.
Scăderi se vor înregistra şi în cazul spaţiilor comerciale/office, o majoritate de 30% preconizând preţuri reduse cu mai mult de 10% pe respectivul segment. Această tendinţă reflectă mutarea afacerilor în mediul online, precum şi noua normă de work from home.
Schimbările aduse de pandemie s-au văzut şi în cererea, respectiv preţurile pe segmentul chirii. Astfel, participanţii la sondaj consideră că şi la nivelul anului 2021 preţurile chiriilor vor stagna (35%) sau chiar vor scădea cu până la 10%, răspuns ales de 26% dintre aceştia. Tot din aceleaşi considerente, peste o treime (32%) sunt de părere că preţurile de închiriere pe piaţa office vor cunoaşte scăderi de până la 10% sau cu mai mult de o zecime (32%).
În ceea ce priveşte anul trecut, 46% dintre repondenţi au menţionat că provocarea cea mai importantă a fost, evident, pandemia COVID-19. Pe de-o parte, restricţiile şi distanţarea socială au îngreunat activitatea agenţilor imobiliari, iar pe de altă parte contextul social a adus cu sine o oarecare îngrijorare legată de posibilele scăderi de venituri. Totodată, în contextul şomajului crescut şi mutării facultăţilor în mediul virtual, s-a cunoscut o scădere a preţurilor la chirii în marile oraşe.
Alte schimbări reprezentative pentru această perioadă, ca efecte directe ale pandemiei, au fost creşterea interesului pentru segmentul case şi terenuri, factor ales de 14% dintre participanţii la studiu, respectiv majorarea preţurilor proprietăţilor, observaţie făcută de 10% dintre aceştia.
Comparativ, în 2019 primul factor care a influenţat piaţa, la mare diferenţă procentuală de restul, a fost creşterea preţurilor proprietăţilor, iar în 2018 oscilaţia indicelui ROBOR, aflat în scădere.
La studiul RE/MAX & Veridio au participat peste 250 de respondenţi - specialişti în zona imobiliară - care îşi desfăşoară activitatea în 34 de oraşe din ţară. Majoritatea activează în domeniu ca agenţi imobiliari sau proprietari de agenţie imobiliară şi se încadrează în segmentele de vârstă 20 - 40 de ani.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial