Studiu privind elaborarea unui proiect de investiții. Partea a III-a – Evaluarea proiectului
Numărul 34, 15-21 sept. 2021 » Expertiza și auditul afacerilor
Rezumat: Elaborarea și evaluarea proiectelor de investiții reprezintă o problemă foarte importantă care le revine managerilor financiari, ținând seama în special de faptul că structurile care fac obiectul acestor proiecte sunt de mare valoare. Ultima parte a proiectului, materializată în cel de-al treilea articol, se referă la evaluarea acestuia.
Clasificare JEL: G11, G13, G17, E22
Articolul complet este disponibil în numărul 7/2021 al CECCAR Business Review.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor