Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Studiu: România a avut cea mai mare scădere a impozitului la nivel global, de peste 43% în ultimii 20 de ani

Telex » Știri 9 decembrie 2016  

România a înregistrat, în ultimii 20 de ani, cea mai mare scădere a impozitului la nivel global, de peste 43%, dar, cu toate acestea, impozitul pe venit pentru angajaţii români cu salarii mai scăzute sunt mai mari decât în multe state din Europa de Vest, reiese dintr-un studiu realizat de compania britanică de contabilitate şi consultantă, UHY, care mai relevă că, în ultimii 30 de ani, PIB-ul României a înregistrat una dintre cele mai mici creşteri din lume, de 32,6%.

Angajaţii cu venituri mai scăzute au beneficiat, în procentaj mai mare decât cei cu venituri ridicate, de reducerile globale ale impozitului pe venit din ultimii douăzeci de ani, conform studiului realizat recent de UHY asupra impozitelor pe venit percepute la nivel mondial. Cercetările arată că valoarea medie globală actuală a impozitului pe venit pentru angajaţii care câştigă 30.000 de dolari a scăzut într-un ritm mai alert (în scădere cu 11% ; de la 27%, în 1996, până la doar 16% în prezent), comparativ cu impozitele pe venit pentru venituri individuale de un milion de dolari americani (în scădere cu 5,6%, de la 41,4% până la 35,8%), pe parcursul ultimilor douăzeci de ani. „Deşi România a avut cea mai mare scădere a impozitului dintre ţările analizate, de peste 43%, totuşi există ţări din Europa de Est unde taxele de impozit pe venit pentru sectorul de angajaţi cu salarii mai scăzute încă rămân mai mari decât cele ale multor state din Europa de Vest. Croaţia percepe taxe de 20,3%, România 13,4%, iar Polonia 21,3%, comparativ cu 10% în Germania şi Marea Britanie şi 9% în Franţa”, a declarat Camelia Dobre, partener în cadrul UHY Audit CD.

În schimb, PIB-ul României a crescut doar cu 32,6% în ultimii 30 de ani, doar Rusia înregistrând o creştere mai mică decât a României. Dacă în 1986 valoare PIB-ului României ajungea la 143 de miliarde de dolari, în 2016 valoare acestuia a ajuns la 190 de miliarde de dolari. Pentru comparaţie, PIB-ul SUA a crescut cu 115%, în timp ce Regatul Unit a cunoscut un spor de 95%, pe perioada ultimilor treizeci de ani.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.