Studiu: România, pe locul 2 în Europa ca număr de specialiști IT; 4 din 10 angajați sunt femei
Numărul 9, 6-12 mar. 2024 » Analize și sinteze
Numărul de specialiști IT angajați în România a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, fiind unul dintre sectoarele cu cele mai mari salarii, dar și cu un grad mare de mobilitate a forței de muncă. În acest sens, studiul „Cum e să lucrezi în IT în 2024”, realizat de platforma de recrutare online bestjobs în parteneriat cu Orion Innovation, conturează profilul angajatului în IT și provocările pe care activitatea profesională în acest domeniu le ridică. Astfel, 3 din 5 angajați în IT&C consideră 2024 un an care va aduce schimbări semnificative în industria IT. Salariul (30%), posibilitățile de dezvoltare și creștere (20%), flexibilitatea modului de lucru (15%) și pachetul de beneficii (13%) sunt cele mai importante criterii de care specialiștii în IT țin cont în acceptarea unei oferte de angajare. Cu toate acestea, 47% dintre respondenții studiului consideră că este mai greu în această perioadă să facă o schimbare profesională.
În România, în luna august 2023, figurau 240.800 angajați în IT&C, 82% dintre ei având până în 34 de ani, potrivit datelor Eurostat. Astfel, România se situează pe locul 2 în Europa ca număr de specialiști angajați în IT și pe locul 5 în rândul țărilor UE ca procent de femei cu studii în IT&C, ce activează ca specialiști IT (29,9%).
Potrivit autorilor studiului, angajații în IT preferă să lucreze remote (89%) măcar câteva zile pe săptămână, însă momentan modul de lucru este împărțit între remote (38%), hibrid (28%) și de la birou (36%). Deși lipsa contactului fizic și a interacțiunii în timp real poate duce la o pierdere a conexiunii umane și la o scădere a nivelului de angajament și coeziune în echipă, o relație bună cu colegii de muncă este considerată importantă de 94% dintre respondenții sondajului.
„Angajații din IT sunt familiarizați cu lucrul remote cu mult înainte ca acesta să fie adoptat de întreaga piață, datorită specificului activității din acest domeniu. Acest lucru a făcut ca echipele să dezvolte tool-uri și metode de comunicare care să depășească distanța fizică, pentru a crea echipe coezive, unde există diversitate și incluziune. Astfel că, în 2024 avem o piață IT matură, dinamică, care conduce la nivel european atât ca talente, cât și ca reprezentativitate în rândul femeilor”, spune Ana Vișian, Marketing Manager la bestjobs.
Conform studiului, pentru angajații în IT, salariul și beneficiile extrasalariale sunt motivele care îi determină să rămână sau nu la actualul loc de muncă, 55% dintre respondenți așteptând o creștere de minimum 10% a salariului în acest an. Salariul mediu net pentru un specialist IT junior (0-2 ani experiență) pornește de la 800 euro net și poate ajunge la peste 3.000 euro net, în cazul unui specialist IT senior. Totodată, în topul beneficiilor pe care le primesc la locul de muncă, ca parte din pachetul salarial, se numără program și mod de lucru flexibil, tichete de masă, acces la servicii medicale private, asigurare medicală, cursuri de specializare și dezvoltare personală. Pe lângă acestea, angajații IT își doresc să primească și al 13-lea salariu, bonusuri de performanță, suport în certificări profesionale, pensie privată sau acțiuni în companie.
Întrebați ce îi motivează la locul de muncă, IT-iștii respondenți menționează că rezultatul pozitiv al muncii lor, satisfacția personală de a reuși ceva nou, posibilitatea de a obține o promovare sau aprecierile superiorilor și echipei îi determină să se implice cel mai mult la job. În sens opus, ce îi demotivează și îi face să se îndrepte către o schimbare profesională sunt lipsa unei măriri de salariu, starea de burnout (oboseală extremă), faptul că munca pe care o fac nu le aduce nicio satisfacție și lipsa aprecierilor din partea superiorilor și echipei.
Studiul „Cum e să lucrezi în IT în 2024” oferă o perspectivă 360° asupra dinamicii forței de muncă din industria IT și ajută la identificarea de strategii inovatoare pentru a recruta, motiva și reține talentele. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 840 angajați în domeniul IT din România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial