MyWIZ - Business în cloud
Studiu: România urcă 12 poziții în topul competitivității în turism, pe locul 56 din 140 de țări

Studiu: România urcă 12 poziții în topul competitivității în turism, pe locul 56 din 140 de țări

Telex » Știri 11 septembrie 2019  

România a urcat 12 poziţii în raportul competitivității în turism realizat de Forumul Economic Mondial, pe poziţia 56 de pe 68, şi a avut una dintre cele mai bune evoluţii alături de Egipt şi Muntenegru, informează Mediafax. În clasament, țara noastră se situează înaintea Israelului, a Lituaniei sau a Republicii Slovace, dar după Ungaria (locul 48), Bulgaria (45) sau Federația Rusă (39).

Conform clasamentului pe categorii, România este avantajată de resursele naturale şi culturale, oferă servicii bune, siguranţă şi promptitudine şi nu pune în pericol sănătatea turiştilor, însă este dezavantajată de infrastructura rutieră, portuară şi aeriană, arată analiza Forumului Economic Mondial.

România a avansat în aproape toate subdomeniile analizate în studiu, situându-se pe locul 51 din 140 la condiţiile de mediu, pe poziţia 49 în topul resurselor naturale şi culturale, pe 29 în privinţa siguranţei şi securităţii, pe 36 la capitolul sănătate şi igienă, pe 55 în privinţa promptitudinii, pe locul 48 în tabelul sustenabilităţii mediului, pe 54 în cazul serviciilor turistice, pe 56 în privinţa resurselor naturale, pe 44 în vederea călătoriilor de afaceri. România este o ţară cu deschidere internaţională, potrivit studiului, care o plasează în acest caz pe locul 46. De asemenea şi preţurile sunt accesibile în ţara noastră, în topul competivităţii preţurilor situându-se pe poziţia 51.

România pierde la capitolul infrastructură şi mediu de business, aflându-se în aceste cazuri pe locul 70, respectiv 76. În ceea ce priveşte piaţa muncii şi resursele umane, ţara noastră ocupă locul 73.

Nici infrastructura aeriană nu avantajează țara noastră, afându-se în acest top pe locul 72, iar în cazul infrastructurii rutiere şi portuare se situează pe locul 83.

Pe de altă parte, Spania, Franța, Germania, Japonia și Statele Unite sunt cele mai potrivite destinaţii pentru călătorii din lume, acestea ocupând primele 5 poziţii conform clasamentului turistic al Forumului Economic Mondial. Pe lângă resursele culturale şi servicii de calitate, aceste state sunt deţinătoarele celor mai bune calificative în infrastructură, arată studiul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.