Studiu: Românii, cei mai vulnerabili din UE în privința furnizării datelor personale
Numărul 5, 14-20 februarie 2017 » Conectarea la era digitală
Românii care utilizează internetul sunt cei mai vulnerabili din Uniunea Europeană (UE) din punctul de vedere al folosirii datelor personale de către alte entități, în contextul în care doar 15% dintre ei au refuzat anul trecut să-și ofere datele personale pentru a fi folosite în scopuri de publicitate, față de o medie europeană de 80%, potrivit unui studiu publicat de agenția de marketing Perceptum, citat de News.ro. Cercetarea a fost efectuată folosindu-se datele statistice oficiale emise de biroul european de statistică (Eurostat) în perioada decembrie 2016 – februarie 2017.
Același procentaj de utilizatori români de internet (15%) a limitat accesul celorlalți la profilul personal sau la conținutul propriu livrat pe rețelele sociale, față de o medie în UE de 40%. Alături de români, nici bulgarii nu sunt prea interesați de protejarea profilului lor, potrivit Perceptum. „Nu știu exact ce înseamnă cookies și nu prea citesc politica de confidențialitate a platformelor online. Există metode suficiente prin care se pot proteja în fața abuzurilor online, care îi împiedică inclusiv să aibă o experiență reușită de shopping. Aceasta în condițiile în care comerțul electronic va redefini segmentul de retail în anii următori”, a declarat directorul executiv al Perceptum, Raluca Ghilea.
În UE, șapte din zece utilizatori de internet, cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani, conștientizează că prin cookie-uri se expun la abuzuri. În România, doar patru din zece români (38%) sunt la curent cu existența acestor fișiere și cu faptul că acestea oferă deținătorilor de site-uri informații cu privire la preferințele utilizatorilor în materie de cumpărături, surse de informații și vacanțe.
În 2016, 31% dintre utilizatorii români de internet au furnizat informații personale online (media europeană – 71%), în timp ce 24% au citit politicile de confidențialitate ale site-urilor (37% – media UE). În România, anul trecut, 70% dintre cei care au navigat online au făcut-o de pe telefoanele mobile/smartphone și 26% au făcut-o de pe tabletă.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial