Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Studiu: Românii sunt dispuşi să utilizeze instrumente online în achiziţia de asigurări, dar rolul brokerului rămâne vital

Studiu: Românii sunt dispuși să utilizeze instrumente online în achiziția de asigurări, dar rolul brokerului rămâne vital

Telex » Știri 2 decembrie 2020  

Românii au încredere în brokerii de asigurări (34%) şi companiile de asigurări (31%), au deschidere tot mai mare către asigurările încheiate folosind instrumente digitale şi consideră vital rolul consultantului în încheierea unei poliţe, relevă un studiu lansat, zilele trecute, în cadrul Conferinţei Naţionale a Brokerilor de Asigurări şi Pensii, relatează Agerpres. Studiul „Digitalizarea clienţilor de asigurări din România” arată că, în ceea ce priveşte încrederea, clienţii de asigurări din ţara noastră clasează pe primul loc Banca Naţională (41%), urmată de brokerii de asigurări (34%) şi companiile de asigurări (31%). Cercetarea a fost realizată de Unlock Research în luna noiembrie pentru Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR).

„Într-un context în care nivelul de încredere al românilor a scăzut pe toate palierele în 2020, ne bucură să vedem ca brokerii de asigurări au reuşit să aibă o cotă mare şi mai ales să fie apreciaţi de consumatori ca fiind principalul factor determinant în încheierea unei poliţe de asigurare”, a declarat preşedintele UNSICAR, Dorel Duţă.

Nevoile românilor în procesul de achiziţie a asigurărilor s-au dovedit a fi diverse, potrivit studiului citat. Printre ele se numără atât oferirea celui mai bun raport între costul primei şi valoarea asigurată (84%), siguranţa unui asigurator de încredere (80%), cât şi interacţiunea cu un consultant care să explice detaliile poliţei de asigurare (78%). Criteriul esenţial îl reprezintă existenţa unui specialist cu care clientul de asigurări să poată vorbi pentru clarificarea oricărui detaliu, direct sau prin intermediul instrumentelor digitale.

Cele mai cunoscute asigurări sunt cele mai simple şi uşor de contractat, unele obligatorii, pe care mulţi sunt dispuşi să le achiziţioneze online, printre ele numărându-se: asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), asigurarea auto (CASCO), asigurarea obligatorie de locuinţă (PAD) şi asigurarea facultativă de locuinţă. Asigurările mai complexe sunt mai puţin cunoscute în mediul online, cum ar fi asigurarea de sănătate, asigurarea de viaţă, asigurarea de studii pentru copii, asigurarea de accidente persoane. În cazul acestora din urmă, cei care au participat la studiu au percepţia că nu se pot realiza online.

Relevant este că românii sunt din ce în ce mai deschişi să utilizeze instrumente digitale pentru achiziţia unei poliţe. Printre principalele avantaje ale contractării unei poliţe de asigurare în mod digital sunt rapiditatea procesului (42%), simplitatea (29%) şi protecţia faţă de COVID (19%). Pe de altă parte românii s-au arătat reticenţi în a cumpăra o poliţă de asigurare în mediul digital, motivele de bază fiind lipsa expertizei unui consultant (28%) şi neîncrederea în spaţiul online.

Studiul a fost realizat în luna noiembrie 2020, pe un eşantion de 600 de persoane din mediul urban, atât bărbaţi, cât şi femei, de peste 18 ani, care au cel puţin un produs de asigurare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.