Studiu: Schimbările climatice dezvoltă, la nivel global, conceptul de „zile bune pentru afară”
Numărul 19, 15-21 mai 2024 » Roza vânturilor
Schimbările climatice vor influența modul de viață la nivel global, mai ales în scenariul utilizării pe scară largă a combustibililor fosili, iar în acest sens este propus conceptul de „zile bune pentru afară”, în care valorile termice medii să fie de cel mult 25 de grade, relevă un studiu al Massachusetts Institute of Technology (MIT), inclus într-o analiză de specialitate a XTB România, relatează Agerpres.
Pe acest fond, cercetarea propune conceptul de „zile bune pentru afară”, care se referă la zile potrivite pentru a fi în aer liber, cu temperaturi medii între 10 și 25 de grade Celsius, ce pot fi transpuse în intervalul minimum 6 grade - maximum 29 de grade, aproximativ.
„Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei și Italiei, dar fără strategii clare și investiții ample, transformările climatice ar putea conduce la costuri economice considerabile, cu o accentuare a disparităților între nord și sud, arată într-o analiză Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale. Transformările climatice nu scutesc Europa, care a resimțit din plin efectele perturbărilor: recorduri de temperatură în aprilie, după ce anul trecut a suferit cel mai mare incendiu de vegetație și printre cele mai costisitoare inundații. Alte regiuni au simțit, de asemenea, fenomenele extreme, cu inundații surprinzătoare în Dubai, dar și ajungând să umple mine de uraniu și afectând zone largi din Rusia și provocând evacuări în China. Frecvența valurilor de nisip saharian a crescut, afectând regiuni întinse din Europa, în special sudul continentului, dar ajungând și mai la nord, spre România sau Belgia”, susține Claudiu Cazacu.
Potrivit sursei citate, cercetătorii fac, astfel, mai ușor de vizualizat modificările climei din viitor, iar scopul este acela de a măsura câte zile dintr-un an pot fi petrecute afară, în condiții de confort rezonabil, nefiind nici prea cald, nici prea frig pentru muncă sau pentru relaxare în aer liber.
Rezultatele studiului MIT arată o diferență majoră între nordul și sudul global în privința vulnerabilității. Astfel, țări precum Kenya - cu 91 de zile, Columbia - cu 87 de zile, Coasta de Fildeș - cu 96 de zile, Indonezia - cu 90 de zile sunt pe cale să aibă printre cele mai mari pierderi de "zile-pentru-afară". "Campion" este statul Madagascar, cu 151 zile, din care aproape 40 până în anul 2030.
Estimările experților arată că, în țările vizate, nu ar urma să aibă de suferit doar turismul, care în unele state reprezintă o pondere importantă din PIB, ci și activitatea economică.
"În SUA, Florida ar fi foarte vulnerabilă, cu pierderea a 68 de zile "pentru afară", în medie, în perioada 2070-2100. Texas ar suferi, la rândul lui, pierderea a 46 de zile, iar Alaska ar deveni câștigătoare, adunând 65 de zile - aproape întreaga pierdere a Floridei. Cu alte cuvinte, ar deveni mai plăcut de locuit în nord, impulsionând demografia și economia zonei și sporind atractivitatea pentru turiști. Brazilia ar resimți o diferență de 81 de zile, față de media anilor 1975-2005. Australia, deja toridă, ar resimți variațiile, mai ales după 2040, ajungând la un minus de 31 de zile plăcute în perioada 2070 -2100. India ar pierde 71 de zile. China ar fi relativ ferită, cu doar 6 zile pierdute", notează Claudiu Cazacu.
La nivelul Europei, modificările vremii vor oferi mai multe zile confortabile în țări nordice, precum Suedia, față de anii trecuți, în timp ce statele sudice, din vecinătatea Mediteranei, ar urma să aibă de suferit.
„La orizontul anilor 2070 - 2100, în UE, regiunea Balcanilor ar înregistra printre cele mai mari pierderi. Grecia, o destinație foarte populară, ar pierde 37 de zile-bune-pentru-afară pe an în principal vara, cu temperaturi extreme în unele zile între mai și septembrie. Portugalia ar fi la mică distanță de aceste cifre, cu 33 de zile pierdute, Albania cu 30, Serbia cu 26, iar Croația cu 22. Bulgaria urmează cu 17 zile, iar România, având 12 zile pierdute, este destul de aproape de Spania, care pierde 13 zile. Trendurile actuale ar putea fi, în opinia noastră, însă, accelerate, iar direcția studiului este de luat în calcul mult mai devreme”, menționează specialistul XTB România.
Potrivit studiului MIT, în 2030, în Grecia ar fi cu mai puțin de zece zile plăcute în aer liber, față de anii 1975 - 2005.
La polul opus, s-ar situa țări din centrul și nordul continentului, între care Germania, care ar câștiga 28 de zile, Franța - plus 18 zile, Olanda - plus 52 de zile. Suedia - cu 53, și Norvegia - cu 63 de zile, vor resimți schimbări majore, în accelerare după 2035-2040. Marea Britanie va câștiga 60 de zile, iar Rusia ar urma să câștige 19 zile.
„Privind în perspectivă economică, PIB-ul ar avea de suferit mai ales în țările unde turismul are o pondere importantă. Vulnerabile sunt state precum Grecia, Croația, Italia, Portugalia, Jamaica, Maroc, Brazilia, Kenya și Egipt. Pentru Grecia, vizitată de peste 32 de milioane de turiști anul trecut, care au cheltuit 20,5 miliarde de euro, potrivit Bank of Greece, pierderile la orizontul anului 2030 ar putea atinge 3 miliarde de euro, în estimarea noastră - doar din turism, Efectul cumulat cu alte sectoare s-ar putea îndrepta spre 1,5% din PIB, un cost încă relativ mic față de anii 2050, când ar putea atinge 3% din PIB. Nevoia de acțiune pe termen lung e clară, însă, pentru moment, turiștii par că vor să trăiască clipa. Grecia a anunțat deja un plus de 24,5% la veniturile înregistrate în primele două luni ale anului”, punctează Claudiu Cazacu.
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții care acoperă, în prezent, peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională