Studiu: Soluțiile de automatizare a proceselor de business generează o creștere a productivității de până la 87%
Numărul 18, 10-16 mai 2023 » Conectarea la era digitală
Soluțiile de automatizare a proceselor de business generează o creștere a productivității de până la 87%, cu o recuperare totală a investiției în mai puțin de 3 ani, conform unui studiu de specialitate citat de Agerpres. Companiile care integrează deja soluții de automatizare a proceselor pentru operațiunile interne economisesc mii de ore din activitatea angajaților și raportează o accelerare cu 67% a proceselor externe complexe care le permit să ofere servicii exemplare clienților, potrivit studiului realizat de Forrester Consulting în numele Webcon, una dintre cele mai importante companii globale care oferă o platformă de aplicații de tip LCAP (Enterprise Low-code Application Platform) pentru automatizarea și gestionarea proceselor de afaceri.
Pe lângă optimizarea costurilor, automatizarea fluxurilor de lucru și eliminarea sarcinilor repetitive ajută companiile să îmbunătățească gradul de retenție și de satisfacție a angajaților, permițându-le să se concentreze mai bine pe serviciile oferite clienților și să își direcționeze creativitatea în zonele operaționale esențiale. În plus, adoptarea tehnologiei low-code pentru a crea aplicații de business permite companiilor să transfere cunoștințele valoroase ale angajaților într-o aplicație. Acest lucru nu numai că asigură respectarea celor mai noi proceduri și celor mai bune practici la nivelul întregii organizații, dar garantează și continuitatea afacerii, indiferent de fluctuațiile din cadrul echipelor, și facilitează integrarea noilor angajați, atunci când nevoile de extindere ale afacerii o cer.
Un studiu Gartner arată că automatizarea proceselor și digitalizarea vor diferenția companiile de succes, reprezentând o investiție bună în contextul amenințării unei recesiuni. Pe fondul previziunilor privind o viitoare recesiune, confruntându-se cu o inflație în creștere și o situație geopolitică delicată, companiile românești ar trebui să prioritizeze reducerea costurilor și îmbunătățirea productivității operaționale, valorificând astfel beneficiile automatizării, explică experții Webcon.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc