Studiu: Trei sferturi dintre românii de la oraş susţin că vor să ia o pauză de la mediul online
Numărul 27-28, 14-27 iulie 2020 » Roza vânturilor
Aproape trei sferturi dintre români (74%) din mediul urban vor să ia o pauză de internet şi sunt dornici de a socializa cu familia, prietenii sau cunoştinţele apropiate, fără a avea aportul tehnologiei, relevă un studiu de specialitate, citat de Agerpres. În acelaşi context, peste jumătate dintre cei chestionaţi (56%) afirmă că doresc să se relaxeze într-o altă manieră decât în faţa device-urilor, în timp ce mai mult de o treime (34%) simt că sunt distraşi de mediul online, iar 31% au experimentat anumite efecte negative ale desfăşurării activitaţii preponderent online, cum ar fi tulburări de vedere sau dureri de spate.
Potrivit studiului, atunci când iau o pauza de la mediul online, românii din mediul urban petrec timp în natură (68%), alături de familie (67%) sau investesc timp în dezvoltarea personală (39%).
„Cu toate acestea, tehnologia a fost şi rămâne încă de mare ajutor oamenilor în perioada pandemiei. Mediul online a devenit, într-o măsură mai mare decât era deja, un mediator care i-a ajutat pe oameni să menţină contactul cu cei dragi, colegi sau prieteni, să nu resimtă atât de acut lipsa interacţiunii fizice cu aceştia şi să continue să se simtă parte a unei comunităţi. De asemenea, participanţii la comunitatea de cercetare calitativă online au mărturisit că privarea de tehnologie în această perioadă de pandemie i-ar fi făcut să se simtă singuri, deprimaţi, plictisiţi, stresaţi şi anxioşi”, se menţionează în concluziile cercetării realizate de iSense Solutions.
Datele centralizate în analiza de specialitate evidenţiază, însă, o creştere a gradului de utilizare a principalelor platforme de interacţiune şi conţinut online, comparativ cu perioada de dinainte de pandemia COVID-19. Astfel, 48% dintre românii din mediul urban declarau, în mai 2020, că folosesc mai mult decât anul trecut aplicaţia WhatsApp, iar tendinţa este similară şi în cazul Facebook (+33%, la nivel comparativ), Google (+34%) şi YouTube (+33%).
În acest sens, românii aleg să rămână conectaţi la anumite device-uri pentru a avea garanţia că sunt mereu la curent cu ultimele noutăţi, iar în topul preferinţelor se află telefoanele şi ceasurile inteligente.
Cercetarea cantitativă a cuprins un eşantion de 1.007 persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, prin metodologia computer-assisted web interviews, în luna mai 2020 şi este reprezentativă la nivel urban, cu un grad de eroare +/-3%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial