Studiu: Veniturile generate de industria de business services în 2020 sunt de 4,5 miliarde de euro
Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020 » Analize și sinteze
Veniturile generate de industria de business services în 2020 sunt de 4,5 miliarde de euro, aceasta contribuind cu aproximativ 2% - 2,5% la realizarea PIB-ului, similar cu industrii precum comerțul cu ridicata, electricitate și gaze, conform unui studiu realizat de Asociația Business Service Leaders (ABSL), împreună cu KPMG, relatează Agerpres. „Industria serviciilor pentru afaceri are o istorie de peste 20 de ani în România, iar 2020 a adus provocări fără precedent. Din fericire, acest sector este poate cel mai bine pregătit pentru munca la distanță. Chiar termenul de outsourcing spune intrinsec acest lucru. Pe termen mediu și lung, veniturile generate de sectorul de business services vor fi în creștere. Presiunea pe costuri, la nivel global, determină companiile să regândească structura de costuri, optând pentru consolidarea unor servicii spre destinații atrăgătoare din punct de vedere economic și calitate a resurselor umane. România stă bine din acest punct de vedere, de aceea situația generată de pandemie poate reprezenta un avantaj pentru această industrie”, se menționează într-un comunicat ABSL.
Referitor la impactul pandemiei asupra cifrei de afaceri realizate în 2020, 69% dintre participanții la studiu au declarat că cifra lor de afaceri va fi similară cu cea din 2019, 17% dintre companiile respondente au estimat o scădere a cifrei de afaceri cuprinsă între 5% și 30%, iar 14% dintre companii așteaptă o creștere a cifrei de afaceri, cu procentaje cuprinse între 5% și 50%.
Printre efectele pandemiei asupra business-ului, companiile enumeră scăderea cererii externe (39%), impactul pandemiei asupra operațiunilor clienților (33%), căutarea unor arii noi de business (33%), creșterea cererii externe (30%), planuri globale de restructurare (27%), achiziții (3%).
Studiul mai semnalează că telemunca a devenit principala opțiune a companiilor în această perioadă, dar a arătat și limitările legate de socializare, interacțiune și colaborare. Astfel, 82% dintre companiile chestionate au declarat că își vor păstra spațiile de birouri.
„Actualul context este favorabil României și industriei serviciilor de afaceri. La nivel global, companiile își regândesc structura de costuri și își refac strategiile de externalizare a serviciilor, România fiind în topul opțiunilor de relocare. Pe termen mediu, industria din România poate înregistra creșteri anuale între 5% – 10%. În plan economic, criza declanșată de Covid-19 reprezintă cea mai mare provocare din ultimii 20 de ani. Majoritatea companiilor speră ca economia și business-ul să își revină în 2021. 19% dintre companiile chestionate cred că industria își va reveni în Q1 din 2021, 19% în Q2, 5% dintre companiile chestionate - în Q3 și 5% - în Q4. 37% dintre companiile chestionate nu pot estima când își va reveni industria sau economia”, a explicat Ciprian Dan, președinte ABSL.
Conform sursei citate, 54% dintre companiile care activează în industrie au deja un plan de recuperare/continuare a afacerii, în timp ce 46% nu au un astfel de plan.
În ceea ce privește sprijinul acordat de către autorități, 20% dintre companii au aplicat pentru șomaj tehnic, 11% au primit ajutor de la stat, 11% - scutiri de taxe, 6% - amânarea plății impozitelor și 6% au accesat granturi UE/ fonduri europene. 38% dintre companii nu au beneficiat de niciun sprijin din partea statului.
Experiența ultimilor luni a demonstrat că telemunca în proporție de 100%, precum și munca de la birou, au numeroase inconveniente și nu mai corespund realității de acum. Din cauza măsurilor de siguranță a angajaților, companiile nu pot avea echipe mari care lucrează de la birou, de aceea s-au orientat către un sistem de muncă hibrid. 48% dintre companiile respondente vor lua în calcul în 2021 un sistem de muncă hibrid, 13% dintre companii vor continua în sistemul de telemuncă, în timp ce 39% dintre companii consideră că pe termen mediu telemunca nu este o alternativă viabilă.
Pe termen mediu și lung, 58% dintre companii apreciază că numărul angajaților din industrie va crește, 22% - consideră că numărul de angajați va fi în scădere, în timp ce 20% dintre companii estimează că numărul angajaților va rămâne constant.
Pe fondul pandemiei, al reevaluării costurilor și al automatizării, companiile chestionate preconizează că numărul de angajați ar putea să scadă cu până la 4,5% până la finalul lunii iunie 2021. Numărul estimat de angajați în industrie la acest moment este de aproximativ 131.000.
„Înainte de pandemie, cea mai mare provocare pentru firmele din industrie era legată de forța de muncă bine pregătită. Toate discuțiile legate de dezvoltarea industriei aveau ca punct central recrutarea și reținerea talentelor. Rata medie a plecărilor din companie a fost de 22% pentru perioada 2017 - 2019. Pentru perioada ianuarie - iulie 2020, rata medie a plecărilor din companii a fost de doar 12%”, a afirmat Ciprian Dan.
Majoritatea angajaților cu contract pe termen lung furnizează servicii pentru clienți (29%), IT și dezvoltare de software (28%), servicii financiare contabile (19%), HR (10%), managementul lanțului de aprovizionare (6%), servicii bancare și de asigurări (1%), menționează studiul ABSL.
Cele mai importante orașe pentru industria de business services sunt București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu.
Studiul este publicat de ABSL în colaborare cu KPMG și a fost realizat în perioada iulie - octombrie 2020. Eșantionul este de 59 de companii care activează la nivel național.
Asociația Business Service Leaders în România este cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul de business services, adunând în componența sa cele mai importante companii din piață care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial