Suma cheltuită în trimestrul I din bugetul MMSS pentru finanțarea serviciilor sociale a fost de 43,3 milioane lei

Suma cheltuită în trimestrul I din bugetul MMSS pentru finanțarea serviciilor sociale a fost de 43,3 milioane lei

Telex » Știri 12 august, 10:16  

Suma cheltuită în primul trimestru din 2024 din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), prin bugetul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), pentru finanțarea serviciilor sociale, a fost de 43,334 milioane lei, cu 10,62 milioane lei mai mare comparativ cu perioada similară din 2023 (+32,5%), conform statisticilor publicate de MMSS, citate de Agerpres. Astfel, în trimestrul I 2024, ponderea sumei plătite pentru serviciile sociale în totalul sumelor plătite pentru asistența socială, finanțate prin bugetul ANPIS (total care însumează beneficiile și serviciile sociale), a fost de 0,45%. Această pondere a crescut cu 0,05% față de trimestrul I 2023.

Potrivit sursei citate, suma a fost cheltuită pentru acordarea de subvenții asociațiilor și fundațiilor în baza Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare (cu o pondere de 74,6% din totalul sumei plătite pentru serviciile sociale), pentru finanțarea de la bugetul de stat a unor cheltuieli de investiții, reparații capitale și dotări pentru centrele de zi și rezidențiale (în proporție de 12,1% din totalul sumei plătite pentru serviciile sociale) și pentru finanțarea a 40 servicii sociale, conform HG nr.435/2022 privind aprobarea unor programe de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, în sumă de 5,755 milioane lei (cu o pondere de 13,3% din totalul sumei plătite pentru serviciile sociale).

Totalul sumelor acordate ca subvenții a crescut de la 27,528 milioane lei în trimestrul I 2023 la 32,33 milioane în trimestrul I 2024 (+4,8 milioane lei, respectiv +17,4%). Subvențiile au fost acordate corespunzător unui număr mediu lunar de 14.150 persoane asistate, un număr mai mare cu 1.954 persoane decât în primele trei luni ale anului trecut (plus 16%).

Totalul sumelor acordate în trimestrul I 2024 pentru finanțarea de la bugetul de stat a unor cheltuieli de investiții, reparații capitale și dotări pentru centrele de zi și rezidențiale a fost de 5,248 milioane lei, fiind alocată o sumă de 37.800 lei pentru un serviciu social public și 5,21 milioane lei pentru 33 servicii sociale private. Față de perioada ianuarie-martie 2023, s-a cheltuit o sumă mai mare cu 553.826 lei (+11,8%).

În ceea ce privește finanțarea celor 40 de servicii sociale, au fost finanțate 11 servicii sociale publice, cu o sumă de 1,584 milioane lei, și 29 de servicii sociale private, cu o sumă de 4,171 milioane lei. În trimestrul I 2024 au fost finanțate din bugetul ANPIS și servicii de intervenție psihologică și psihoterapeutică conform Programului național de suport pentru copii, "Din grijă pentru copii", pentru 3.916 copii beneficiari, în sumă de 3,332 milioane lei.

Conform datelor publicate de MMSS, la data de 10 aprilie 2024 erau acreditați, în conformitate cu prevederile legale, 4.023 furnizori de servicii sociale, respectiv 1.658 furnizori publici (41,2%) și 2.365 furnizori privați (58,8%). Față de 5 aprilie 2023 numărul de furnizori acreditați a fost mai mare cu 12,9% (respectiv cu 461 furnizori). La data menționată, dețineau licență de funcționare 5.467 servicii sociale, cu 7,9% mai multe față de 5 aprilie 2023. Dintre acestea, 3.002 (54,9%) erau servicii publice și 2.465 (45,1%) erau servicii private.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.