Cuvinte cheie » agenda ceccar

Filiala CECCAR Dolj, prezentă la manifestări expoziționale

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Dolj a participat, în perioada 12-15 mai, la două mari manifestări expoziționale de la nivel județean, târgul de construcții Doljconstruct, respectiv târgul de agricultură Agrotex, desfășurate la Casa Tineretului din Craiova. Evenimentele au fost organizate de Camera de Comerț și Industrie Dolj și au oferit filialei CECCAR oportunitatea de a promova serviciile oferite de profesioniștii contabili de la nivel local în rândul reprezentanților mediului de afaceri.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Dezbatere pe tema modificărilor legislative privind întocmirea situațiilor financiare prevăzute de OMFP nr. 1.802/2014

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Brașov a organizat în 11 mai, în sala de cursuri „Emanoil Ioan Nechifor” a filialei, o întâlnire de lucru cu membrii ce a avut ca temă Modificări legislative privind întocmirea situațiilor financiare prevăzute de OMFP nr. 1.802/2014, la care au participat președintele filialei, Nicolae Băjan, directorul executiv, Cornelia Deleanu, și membri ai Consiliului filialei, prof. Gheorghe Suciu fiind moderatorul întâlnirii.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Filiala CECCAR Ialomița: în dezbatere, rolul și atribuțiile mandatarului financiar

Agenda CECCAR

Așa cum am amintit în numărul anterior al revistei, la Ialomița a avut loc simpozionul cu tema Rolul și atribuțiile mandatarului financiar. Acțiunea a fost organizată de Filiala CECCAR Ialomița în condițiile implicării profesioniștilor contabili în procesul de gestionare financiară a campaniei electorale. Expunerea principală a revenit conf. univ. dr. Adriana Popa, care a dezbătut, împreună cu cei prezenți, aspecte cu impact în activitatea pe care o desfășoară experții contabili și contabilii autorizați în contextul pregătirii alegerilor locale programate pentru 5 iunie.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Prevederi ale Codului fiscal, dezbătute la Bacău

Agenda CECCAR

La Bacău a avut loc, în 17 mai, masa rotundă cu tema Noutăți legislative privind Codul fiscal. Întâlnirea profesională a fost organizată de filiala teritorială a CECCAR și a fost moderată de Marcel Bulinschi, președintele filialei Bacău, și de Constantin Păstrăv, directorul executiv al filialei. Acțiunea a fost organizată de filială în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice. Au participat, din partea Administrației Județene a Finanțelor Publice, consilierii superiori Elena Bărbieru și Dragoș Bărbieru.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu

Agenda CECCAR

Elevi ai unor licee economice din țară, dar și din străinătate au participat, în perioada 11-13 mai, la cea de-a XIII-a ediție a Târgului Internațional al Firmelor de Exercițiu, organizată de Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”. Peste 100 de firme de exercițiu s-au întrecut pentru premiile I, II și III, dar și pentru premii speciale – Cele mai reprezentative materiale promoționale, Cea mai reprezentativă figură feminină, Cel mai reprezentativ slogan și 18 mențiuni, în total fiind acordate, la finalul competiției, 49 de premii.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Seminar la Alba: Prețurile de transfer – de la opțional la obligatoriu

Agenda CECCAR

CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie organizează sâmbătă, 4 iunie, la Alba, începând cu ora 10.00, seminarul Prețurile de transfer – de la opțional la obligatoriu. Seminarul va fi susținut de Mihai Lupu, manager în cadrul societății Transfer Pricing Services, cu experiență în proiectele de întocmire a politicilor de prețuri de transfer, dosarele de prețuri de transfer, asistența la inspecții fiscale etc.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Filiala CECCAR Argeș: masă rotundă – Probleme practice din activitatea de expertiză contabilă judiciară

Agenda CECCAR

Daniel Matei, președintele filialei Argeș, Marilena Pîrvulescu, directorul executiv al filialei, și Mariana Deaconescu, auditor de calitate, alături de experți contabili judiciari au luat parte, în 19 mai, la masa rotundă cu tema Probleme practice din activitatea de expertiză contabilă judiciară, organizată la sediul CECCAR Argeș.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Întâlnire de lucru cu reprezentanții Direcției Fiscale, la Brașov

Agenda CECCAR

La CECCAR Brașov a avut loc, în 18 mai, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Direcției Fiscale Brașov, fiind dezbătute Impozitele și taxele locale în lumina noului Cod fiscal și a noului Cod de procedură fiscală. Au răspuns întrebărilor adresate de membri reprezentanții Direcției Fiscale Brașov: Marian Voinescu – director executiv, Anca Chelariu – șef serviciu Stabilire Impozite, Taxe și Alte Venituri Persoane Fizice, și Lucian Dobre – inspector Direcția Fiscală Brașov.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.