Cuvinte cheie » ant

Din anul școlar 2016-2017, elevii au propriul Statut

Direct de la sursă

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin Ordinul nr. 4.472/2016, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile și obligațiile elevilor înmatriculați în instituțiile de învățământ de stat, particular sau confesional din România. Este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile și obligațiile elevilor.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


MFP va suplimenta plafonul de garanții pentru programul Prima Casă

Direct de la sursă

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) are în vedere suplimentarea plafonului de garanții pentru programul Prima Casă, urmând ca luna viitoare să se ia o decizie cu privire la continuarea acestuia pe termen mediu și lung, a declarat ministrul de resort, Anca Dragu. „Aceste sume (pentru programul Prima Casă – n.r.) nu trebuie alocate prin buget.”

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Deficitul balanței comerciale, 4,46 miliarde de euro în prima jumătate a anului

Breviar statistic

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primul semestru din 2016 a fost de 4,46 miliarde de euro, mai mare cu 1,17 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului 2015, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). „În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016, exporturile FOB au însumat 28,184 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 32,651 miliarde de euro.”

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Expoziția Pinacoteca Bucureștiului. Un proiect interbelic

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Palatul Șuțu găzduiește expoziția Pinacoteca Bucureștiului. Un proiect interbelic, ce reunește lucrări reprezentative de pictură și sculptură românească. Expoziția este o retrospectivă dedicată Pinacotecii bucureștene inaugurate în 1933, care cuprinde astăzi în jur de 5.500 de piese de pictură, grafică și sculptură românească și universală.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


MT CONTEX SRL – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Satu Mare

Cariere. Drumul spre performanță

MT CONTEX oferă servicii integrate de contabilitate, consultanță și audit financiar unei categorii largi de întreprinderi, de la întreprinderi mici și mijlocii care își dovedesc potențialul de creștere în mediul de afaceri românesc și până la reprezentanți ai unor companii multinaționale din estul Europei. Scopul MT CONTEX este acela de a oferi clienților săi cele mai bune soluții financiare, pornind de la analiza nevoilor și a condițiilor de lucru ale acestora și personalizându-și serviciile în funcție de fiecare caz în parte.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Compararea performanțelor în domeniul inovării în țările Uniunii Europene

Cercetare-Dezvoltare-Inovare

Comisia Europeană (CE) a publicat recent rezultatele pentru 2016 ale tabloului de bord comunitar privind inovarea, ale tabloului de bord regional privind inovarea și ale Innobarometrului. Principalele constatări sunt următoarele: UE recuperează din distanța față de Japonia și SUA; Suedia este din nou lider în domeniul inovării și Letonia a devenit țara în care inovarea cunoaște cea mai rapidă creștere.

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


Summer Well 2016

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Domeniul Știrbey din Buftea va găzdui, în zilele de 13 și 14 august, festivalul Summer Well, aflat la a șasea ediție. Evenimentul, organizat de Orange, se dorește a fi unul de referință pentru cultura alternativă, zece dintre cele mai relevante nume din muzica ultimilor ani urmând să fie prezente pe scena festivalului. Hurts, The Chemical Brothers, Years & Years, Milky Chance, Crystal Fighters, The Neighbourhood sunt câteva dintre formațiile care vor delecta fanii cu acordurile muzicii „noi”.

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


A XIII-a ediție a Festivalului Anonimul

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

A XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, manifestare dedicată regizorilor tineri, va avea loc în perioada 8-14 august la Dunăre, în Sfântu Gheorghe. Organizată de Fundația Anonimul și Asociația FAMart, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Consiliului Județean Tulcea și Autorității Naționale pentru Turism, ediția din acest an propune o selecție de titluri variată, pentru toate gusturile, incluzând producții străine și românești.

Nr. 18-19, 2-15 august 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.