Cuvinte cheie » ase

13 iunie 2016, Bruxelles: Ședința Grupei de lucru Bănci

Agenda CECCAR

În data de 13 iunie 2016, membrii Grupei de lucru Bănci din cadrul Federației Experților Contabili Europeni (FEE) au participat la o ședință de lucru ce a avut loc la sediul FEE din Bruxelles. La această reuniune de lucru, CECCAR a fost reprezentat de specialistul său în domeniul bancar, membru al structurii de lucru FEE.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Expoziție Ștefan Luchian, la Muzeul Municipiului București

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

La împlinirea unui secol de la moartea lui Ștefan Luchian și a 120 de ani de la vernisajul din 2 mai 1896 al Expoziției Artiștilor Independenți, organizată sub formă de manifest față de Expoziția oficială și față de autorități și al cărei inițiator a fost pictorul, Muzeul Municipiului București prezintă 9 picturi realizate de artist în diferite tehnici. Expoziția Ștefan Luchian este găzduită de Palatul Șuțu și poate fi vizitată până la 27 noiembrie.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


A fost lansat programul de educație antreprenorială „Primul meu business plan”

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a lansat, săptămâna trecută, la Academia de Studii Economice din București, programul de educație antreprenorială „Primul meu business plan”, destinat studenților care vor să devină antreprenori. Este o parte a programului „Romania Hub – România, țara tinerilor întreprinzători”.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Conferința Științifică Internațională Paradigma contabilității și auditului: realități naționale, tendințe regionale și internaționale – Chișinău

Agenda CECCAR

Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova a găzduit, în data de 1 aprilie, în parteneriat cu Catedra Contabilitate și analiză economică a Academiei de Studii Economice din Moldova, ACCA și KPMG Moldova, Conferința Științifică Internațională Paradigma contabilității și auditului: realități naționale, tendințe regionale și internaționale, ca parte a evenimentelor dedicate celebrării Zilei Profesionale a Contabilului în Republica Moldova.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016


Bucuria de a dărui artă și de a avea parte de artă

Eveniment

Alexandra Rizea

Cei care s-au aflat în stațiile de metrou Unirii 1 și 2 au avut, zilele acestea, o surpriză de proporții: Orchestra Simfonică București a interpretat melodii nemuritoare din opere și operete, piese clasice de mare popularitate. N-au lipsit nici soliștii vocali și instrumentali. Era suficient să privești chipurile celor mai mulți călători rămași pe loc fermecați de sunetele muzicii de cea mai bună calitate, pentru a aprecia, la superlativ, inițiativa de a se pune la dispoziția unor artiști autentici generoasele spații ale metroului – un cadru al vieții cotidiene înnobilat cu valorile artei.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016


Laborator de Neuromarketing la ASE

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

La începutul lunii martie, la Academia de Studii Economice din București a fost inaugurat oficial Laboratorul de Cercetare de Marketing, care include un Laborator de Neuromarketing. La eveniment s-a prezentat echipamentul de urmărire a retinei (Eye Tracking) cu care este dotat laboratorul, la care vor avea acces exclusiv studenții Academiei de Studii Economice.

Nr. 1, 29 martie - 4 aprilie 2016


ASE: diminuarea numărului de studenți

Revista presei economice

Ziarul Financiar publică sistematic informații și analize referitoare la ceea ce interesează în mod deosebit și comunitatea profesională a contabililor. Este vorba atât despre formarea noilor specialiști, cât și despre procesul de învățare continuă. În acest context, la 24 martie, ZF a publicat o declarație-șoc a prof. univ. dr. Nicolae Istudor, noul rector al Academiei de Studii Economice din București.

Nr. 1, 29 martie - 4 aprilie 2016


Expoziția „Așezămintele Brâncovenești: 1835-2015”, la Casa Filipescu-Cesianu din București

Sub lupa actualității

Nadia Marinescu

Asociația Istoria Artei, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, vă invită astăzi, 6 aprilie, începând cu ora 18.30, la vernisajul expoziției „Așezămintele Brâncovenești: 1835-2015”, care va fi deschisă publicului între 6 aprilie și 15 mai 2016, în sala Lapidarium a Casei Filipescu-Cesianu.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.