42,4% din gospodăriile din România sunt de pensionari
O pondere de 42,4% din gospodăriile din România sunt de pensionari, iar 40,3% de salariați, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS), citată de Agerpres. „Statutul ocupațional al capului gospodăriei are o importanță aparte și un impact puternic asupra mărimii și structurii veniturilor, cheltuielilor și consumului gospodăriei, precum și asupra comportamentului gospodăriei în ceea ce privește economisirea și investițiile”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial