Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (VIII)
2016 - 95 de ani de existență a CECCAR
În demersul nostru retrospectiv am ajuns la începutul anilor ’30 din secolul trecut. Un element deosebit de semnificativ l-a constituit faptul că al V-lea Congres al Corpului, desfășurat la București în zilele de 5-9 septembrie 1931, a coincis cu o importantă reuniune profesională la nivel mondial. Potrivit deciziilor luate la Congresul Internațional de Contabilitate care a avut loc la Barcelona în anul 1929, a VII-a ediție a reuniunii internaționale s-a desfășurat la București.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale