Cuvinte cheie » cfr

Sorin Grindeanu: Până la finele anului se va putea circula cu trenul cu 160 km/oră între Curtici și Sighișoara

Sub lupa actualității

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, în cadrul unei vizite în județul Alba, că până la sfârșitul acestui an se va putea circula cu trenul între Curtici și Sighișoara cu viteza de 160 kilometri la oră. "Până la sfârșitul acestui an, de la Curtici ...

1 ianuarie 1970


Sorin Grindeanu: Licitație lansată pentru loturile 4 și 5 de pe tronsonul Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebeș

Sub lupa actualității

A fost lansată licitația pentru modernizarea a încă 74,25 kilometri de cale ferată pe tronsonul Craiova – Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș, valoarea estimată a celor două contracte (proiectare și execuție) fiind 4,87 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin ...

1 ianuarie 1970


Sorin Grindeanu: Estimez că în această toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat

Sub lupa actualității

Primul tren modernizat, format dintr-o locomotivă și 12 vagoane, va fi dat în circulație în această toamnă, iar până la sfârșitul anului va circula cu călători și primul tren nou, a scris, la finalul săptămânii trecute, pe pagina de Facebook, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, ...

1 ianuarie 1970


CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Sub lupa actualității

În perioada 19 - 21 iunie a.c., din cauza temperaturilor ridicate anunțate în județele aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare Cod galben și Cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește ...

1 ianuarie 1970


CFR Călători: Trenurile vor avea întârzieri, din cauza restricțiilor de viteză impuse de vremea caniculară

Sub lupa actualității

Trenurile vor înregistra întârzieri în circulație, deoarece compania CFR SA, managerul infrastructurii feroviare, a aplicat restricții de viteză ca urmare a fenomenelor meteo extreme de caniculă și disconfort termic accentuat, care se înregistrează pe toate secțiile feroviare, informează ...

1 ianuarie 1970


Circulație deviată pentru autobuzele liniei 112 din Capitală, în perioada 28 iunie - 1 iulie

Sub lupa actualității

Autobuzele liniei 112 din Capitală vor circula pe un traseu modificat, în perioada 28 iunie - 1 iulie, în zona Laminorului, ca urmare a evenimentului "Străzi Deschise", potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), citată de Agerpres. Astfel, ...

1 ianuarie 1970


CFR Călători va extinde restricțiile de viteză pe calea ferată în perioadele caniculare și cu furtuni puternice

Sub lupa actualității

CFR Călători va extinde restricțiile de viteză pe calea ferată în perioadele caniculare și cu furtuni puternice, pentru a garanta siguranța pasagerilor, mai ales că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare la nivelul șinei se înregistrează între 50 și 80 de grade Celsius la soare. ...

1 ianuarie 1970


CFR Călători: Reduceri de 20% la Pass-urile Interrail, până la 18 iulie

Sub lupa actualității

Reduceri de 20% se acordă până la 18 iulie celor care cumpără Interrail Global Pass sau One Country Pass, abonamente pentru călătorii cu trenul în țările europene, cu valabilitate începând din 1 septembrie, a anunțat CFR Călători, informează Agerpres. Conform sursei citate, reducerea ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.