Senat: Clădirile construite de către dezvoltatorii imobiliari în vederea vânzării vor fi scutite de impozit
Plenul Senatului a adoptat, astăzi, o propunere legislativă potrivit căreia dezvoltatorii imobiliari vor fi scutiți de plata impozitului/taxei pe clădiri, pentru clădirile, construcție nouă, scutirea urmând a se aplica de la momentul finalizării construcției până la data valorificării acesteia prin vânzare sau cedarea folosinței.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru