Cuvinte cheie » constanta

Record de producție energetică din surse eoliene

Eveniment

Alexandra Rizea

Un comunicat recent al companiei care deține cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, cel situat în zona Cogealac-Fântânele (județul Constanța), informează că în perioada de cod portocaliu de viscol și ninsori de la mijlocul lunii ianuarie 2017 s-au furnizat 39.000 MWh, ceea ce echivalează cu 15% din consumul național în respectiva perioadă.

Nr. 6, 21-27 februarie 2017


CECCAR Constanța: Ceremonia de depunere a jurământului de către noii membri ai filialei

Agenda CECCAR

Absolvenții din Constanța ai examenului de aptitudini organizat de CECCAR la nivel național în luna noiembrie au depus jurământul, la 15 decembrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Hotelul Ibis. Ceremonia a fost oficiată de președintele CECCAR Constanța, Gheorghe Ivașcu. Alături de cei peste 80 de noi experți contabili, la eveniment au participat și membrii Consiliului filialei, ai Comisiei de disciplină și alți profesioniști contabili.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Filiala CECCAR Constanța: Seminar cu reprezentanți ai AJFP pe teme de fiscalitate

Agenda CECCAR

Filiala Constanța a organizat, la 28 noiembrie a.c., un seminar pe teme de fiscalitate la care au participat, alături de membri, reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța – Chirața Lascu și Zoița Costea, consilieri superiori, președintele filialei, Gheorghe Ivașcu, directorul executiv, Vasile Buzoescu, și Constantin Cojocaru, șef al Biroului Stagiu și Dezvoltare Profesională Continuă.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Filiala CECCAR Constanța: Întâlnire a membrilor cu reprezentanți ai AJFP

Filiala CECCAR Constanța: Întâlnire a membrilor cu reprezentanți ai AJFP

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Constanța a organizat, la 27 octombrie, o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Constanța și ai societății Omega Consulting & Management SRL – societate care a dezvoltat programul InfoFisc. La întâlnirea profesională au participat președintele filialei, Gheorghe Ivașcu, directorul executiv, Vasile Buzoescu, și Constantin Cojocaru, care coordonează activitățile din domeniul stagiului și dezvoltării profesionale Continue.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Noile tehnologii ne ajută să întărim încrederea clienților în profesioniștii contabili

Noile tehnologii ne ajută să întărim încrederea clienților în profesioniștii contabili

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Teodor Brateș

Interviu cu Gheorghe Ivașcu, președintele Filialei CECCAR Constanța: „Consider că înainte de toate se impune să subliniez că alegerea temei Congresului a fost cât se poate de inspirată. Este vorba de constatarea că viața economică din prezent și, mai ales, din perspectiva care se conturează tot mai clar, influențează puternic profesia noastră.”

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Filiala CECCAR Constanța: discuții pe marginea legislației muncii

Agenda CECCAR

La Constanța a avut loc, la 16 iunie, o masă rotundă organizată de filiala CECCAR, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă al municipiului, acțiune care a reunit specialiști contabili de la nivelul județului. Alături de președintele Filialei CECCAR Constanța, Gheorghe Ivașcu, directorul executiv, Vasile Buzoescu, și Constantin Cojocaru, șeful Biroului Stagiu și dezvoltare profesională continuă, la întâlnirea profesională au participat reprezentanți ai ITM Constanța – Tiberiu Pleșu, inspector-șef adjunct, și Didina Mititelu – șeful compartimentului Control.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


CRG Nexia EXPERT – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Constanța

Cariere. Drumul spre performanță

CRG Nexia Expert SRL oferă servicii integrate de contabilitate, audit, consultanță fiscală și consultanță în afaceri. Din anul 2004, compania a devenit membră a Nexia International, o importantă rețea de contabilitate și consultanță, înființată în Anglia în anul 1971 și poziționată în prezent, conform International Accounting Bulletin, în Top 10 rețele internaționale.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 18-24 mai

Dezvoltare personală

În perioada 18-24 mai, la nivel teritorial sunt programate să se desfășoare o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii.

Nr. 8, 17-23 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.