Spor de 25% în domeniul construcțiilor de locuințe, în primul trimestru
În primul trimestru al anului au fost date în folosință 11.590 de locuințe, în creștere cu 2.358 de locuințe față de același interval al anului anterior, ceea ce consemnează o creștere de 25%, precizează INS. Pe medii de rezidență, în primele trei luni ale anului, cele mai multe locuințe au fost construite în mediul urban (58,4%).
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni