Cuvinte cheie » consumator

Plăți cu cardul de 5,3 miliarde de lei pentru românii care au călătorit în străinătate în 2015

Sub lupa actualității

Românii care au călătorit în străinătate anul trecut au realizat plăți cu cardul în valoare de 5,3 miliarde de lei și au retras de la bancomate peste 3 miliarde de lei, potrivit unui studiu Visa privind tendințele și dezvoltarea turismului global, citat de Agerpres.

1 ianuarie 1970


Soluții pentru diminuarea timpului de racordare la utilități

Sub lupa actualității

Reducerea timpului de racordare la utilități atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici, a constituit tema unei întâlniri între ministrul Energiei, Victor Grigorescu, și reprezentanții companiilor de distribuție energie electrică și gaze naturale, membri ai Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

1 ianuarie 1970


Numărul clienților care s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare s-a dublat în T3

Sub lupa actualității

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), instituție creată în acest an cu scopul declarat de a oferi soluții alternative în litigiile dintre clienți și bănci, a raportat în trimestrul al treilea al acestui an un număr de 172 de cereri, mai mult decât dublul celor înregistrate la 30 iunie 2016, când erau raportate 79 de cereri.

1 ianuarie 1970


Consiliul Concurenței lansează platforma „Monitorul prețurilor”

Sub lupa actualității

Consiliul Concurenței lansează astăzi platforma „Monitorul prețurilor”, unde vor fi afișate prețurile practicate de marile rețele de magazine pentru produsele care fac parte din coșul zilnic al consumatorilor români, astfel că aceștia vor putea verifica foarte ușor costul unui produs la mai multe magazine pentru a decide unde își fac cumpărăturile.

1 ianuarie 1970


ANRE: Energia electrică pentru populație se va ieftini cu până la 9,04% în 2017

Sub lupa actualității

Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, pentru al doilea an consecutiv, reducerea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuție concesionari pentru anul 2017, tarifele urmând a scădea cu până la 9,04%.

1 ianuarie 1970


BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a coborât la 5,90% pe an

Sub lupa actualității

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG nr. 19/2019, este de 5,90% pe an, în scădere față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,97% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), informează Agerpres. Indicele este calculat ...

1 ianuarie 1970


Mihai Silviu Stejar (ANPC): În acest moment, avem o creștere semnificativă a numărului insolvențelor persoanelor fizice

Sub lupa actualității

Numărul insolvențelor persoanelor fizice este în creștere în special în 2024, față de anii anteriori, a declarat Mihai Silviu Stejar, șef Birou Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), citat de Agerpres. "În acest moment ...

1 ianuarie 1970


ANPC desfășoară, până la 30 aprilie, acțiuni de consiliere și prevenție a operatorilor economici

Sub lupa actualității

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară, până la 30 aprilie, în cadrul Comandamentului 1 Mai - Sărbători Pascale, acțiuni de consiliere și prevenție a operatorilor economici, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Totodată, în perioada menționată, ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.