Cuvinte cheie » contabil

Bruxelles: Ședința Forumului PMM al FEE

Agenda CECCAR

Membrii Forumului PMM al Federației Experților Contabili Europeni (FEE), printre care și reprezentantul profesiei contabile din România, s-au reunit, la 3 noiembrie, într-o ședință de lucru desfășurată la Bruxelles.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


20 de ani de la înființarea Institutului Contabililor Publici Autorizați din Bulgaria

Agenda CECCAR

Institutul Contabililor Publici Autorizați din Bulgaria organizează, la 28 noiembrie a.c., o serie de manifestări dedicate celei de-a 20-a aniversări, cu aceeași ocazie fiind sărbătoriți și cei 85 de ani de existență a auditului financiar și 25 de ani de la restaurarea profesiei de audit în Bulgaria. Ceremonia, la care va lua parte și președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, se va desfășura în Sofia, la Hotel Balkan.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Sesiunea V: Raportarea integrată

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Încheiem în acest număr prezentarea în sinteză a lucrărilor celui de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile din România, care s-au desfășurat – după cum se știe – în zilele de 23 și 24 septembrie a.c., la București. Trecerea în revistă a opiniilor exprimate atât în ședința ...

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Rolul profesiei contabile în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel mondial

Direct de la sursă

Federația Internațională a Contabililor (IFAC) a elaborat un nou raport privind modul în care profesia contabilă contribuie la îndeplinirea a opt obiective specifice din cele 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, stabilite de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru 2030. Cu alte cuvinte, raportul initulat Agenda 2030 pentru o dezvoltare sustenabilă: o analiză a contribuției profesiei contabile subliniază importanța rolului profesiei contabile în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel mondial.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Opțiunea pentru reevaluare a firmelor românești cotate – câteva dificultăți în contabilizarea reevaluării imobilizărilor în conformitate cu OMFP nr. 1.802/2014 – partea a II-a –

Expertiza și auditul afacerilor

Costel Istrate

Reevaluarea imobilizărilor este foarte frecventă în contabilitatea firmelor românești. Motivațiile care duc la folosirea acestei politici contabile țin de aspecte contabile și de raportare financiară, dar și de considerente fiscale ori de analiză financiară. Obiec­tivul nostru este de a trece în revistă maniera de contabilizare și modul de cal­cul ale sumelor afectate de reevaluare, cu punerea în evidență a regulilor stabilite în normele contabile, dar și cu propunerea unor soluții acolo unde acestea nu spe­cifică nimic – vom insista asupra tratamentului ulterior al rezervei din reevaluare, cu trans­ferul eșalonat sau nu al acesteia la rezultatul reportat.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Viziune și operativitate în aplicarea concluziilor Congresului Profesiei Contabile din România

Viziune și operativitate în aplicarea concluziilor Congresului Profesiei Contabile din România

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Cred că pentru început este potrivit să le reamintesc cititorilor că la scurt timp după desfășurarea Congresului a avut loc la noi, în județul Arad, a XIV-a ediție a Simpozionului ,,Pavel Ciuce”, dedicat celei de-a 95-a aniversări a organismului nostru profesional. La acest eveniment au participat, alături de președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, și directorul general executiv, lect. univ. dr. Florin Dobre, președinți, directori executivi, experți contabili și contabili autorizați din unsprezece județe, cărora ținem să le mulțumim pentru aportul științific la reușita manifestării.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Abilități și competențe adaptate la cerințele pieței

Abilități și competențe adaptate la cerințele pieței

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

În acest număr ne vom referi la dezbaterile din cea de-a doua zi a lucrărilor Congresului, întregind, astfel, imaginea unor abordări la obiect, centrate pe necesitățile unei piețe dinamice, concurențiale, care impune schimbări de esență atât în formarea profesioniștilor contabili, cât și în asigurarea unei pregătiri adecvate în exercitarea acestei profesii. În cele ce urmează vom sintetiza intervențiile din cea de-a IV-a sesiune.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Relevanța abordărilor contabile

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Consemnăm și în numărul de față date și fapte din actualitatea imediată, care reliefează, pe diverse planuri, contribuțiile profesioniștilor contabili la soluționarea unor probleme micro și macroeconomice, începând cu acordarea de consultanță întreprinzătorilor și terminând cu participarea activă la elaborarea unor acte normative de interes național. Sunt contribuții apreciate prin calitatea lor, prin faptul că reprezintă deopotrivă expresii ale competenței și responsabilității.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.