Cuvinte cheie » cultura

Veniturile totale medii lunare – 2.969 lei pe gospodărie, în intervalul ianuarie-martie 2016

Breviar statistic

Veniturile totale ale populației, medii lunare pe o gospodărie, au fost, în primul trimestru din 2016, de 2.969 lei (1.119 lei pe persoană), iar cheltuielile totale au fost, în medie, de 2.552 lei (962 lei pe persoană), reprezentând 86% din veniturile totale, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Achim Irimescu: Cercetarea în domeniul agricol din România este în colaps

Sub lupa actualității

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, consideră că sistemul de cercetare agricolă din România se află în colaps, el declarând astăzi, la Iași, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din zona Moldovei, că institutele de cercetare au datorii de peste 200 milioane lei către stat și că specialiștii în cercetare au salarii „de mizerie”.

14 iulie 2016


Agricultura, cea de-a doua sesiune de consultări pentru proiectul „România competitivă”

Sub lupa actualității

Astăzi are loc cea de-a doua sesiune de consultări în cadrul Proiectul „România competitivă”, cu tema Agricultura, domeniul fiind unul dintre cele mai importante în condițiile în care jumătate din populația României trăiește în mediul rural, potrivit unui document de lucru publicat pe site-ul Ministerului Economiei.

14 iulie 2016


FAO: În luna iunie, prețul alimentelor la nivel mondial – cea mai mare creștere din ultimii patru ani

Sub lupa actualității

Indicele prețurilor produselor alimentare la nivel mondial a înregistrat în luna iunie un avans de 4,2%, cea mai mare creștere lunară din ultimii patru ani, în principal ca urmare a unei majorări semnificative a prețurilor la zahăr, a anunțat, astăzi, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citată de Reuters.

7 iulie 2016


Eurostat: România, pe ultimul loc în UE după ponderea angajaților în domeniul culturii 

Sub lupa actualității

Peste șase milioane de persoane din Uniunea Europeană erau angajate în domeniul culturii în anul 2014 (2,9% din numărul total al persoanelor angajate), însă, în rândul statelor membre, România este pe ultimul loc, cu doar 1,1% din numărul total al persoanelor angajate ocupate în acest sector, potrivit datelor publicate astăzi de Oficiul european de statistică (Eurostat).

6 iulie 2016


Trei mari pierderi pentru lumea științei și culturii

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Ultimele zile au fost marcate de trecerea în neființă a unor personalități importante pentru ceea ce înseamnă cultura română și evoluțiile în acest domeniu pe plan internațional. Astfel, consemnăm că academicianul Ion Ianoși, filosoful american Elie Wiesel și futurologul Alvin Toffler s-au stins din viață zilele trecute. Profesorul Ion Ianoși s-a născut la 1 mai 1928, în Brașov. A început Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, iar în anul al doilea de facultate a plecat la studii în URSS, la Leningrad.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Filme europene se întrec la Timișoara pentru trofeul Ceau, Cinema!

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Șase filme din Austria, Croația, Polonia, Rusia, Serbia și Ucraina concurează în acest an pentru Marele Premiu și Premiul Publicului la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc la Timișoara, în perioada 14-17 iulie. Ceau, Cinema! este un eveniment dedicat filmului european, organizat de Asociația „Marele Ecran” și Asociația „Pelicula Culturală” și realizat de voluntari, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara. Manifestarea reprezintă o inițiativă menită să readucă în atenția publicului timișorean producțiile europene.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.