Peste 10.800 de elevi și cadre didactice au participat la programul Global Money Week
În cursul lunii martie, Banca Națională a României a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Child and Youth Finance International (CYFI), o serie de activități pe teme financiar-bancare adresate tinerilor în programul Global Money Week. Evenimentele s-au desfășurat potrivit unui proiect mai amplu de educație financiară inițiat de BNR – Să vorbim despre bani și bănci – și au fost organizate la nivelul întregii țări, în mediul urban și rural, cu sprijinul inspectoratelor școlare județene și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție