Cuvinte cheie » economic

INS a revizuit în urcare valoarea PIB din trimestrul al doilea, dar menține ritmul de creștere la 6%

Breviar statistic

Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în urcare valoarea produsului intern brut (PIB) pentru trimestrul al doilea din acest an față de datele preliminare publicate în urmă cu o lună, însă a menținut ritmul de creștere la nivelul indicat anterior, de 6%, față de aceeași perioadă a anului trecut, informează News.ro.

Nr. 28, 11-17 octombrie 2016


Participarea reprezentanților statului în AGA nu se mai remunerează

Direct de la sursă

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică și completează OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară. Potrivit actului normativ, respectivii operatori economici nu mai pot acorda remunerații reprezentanților în adunările generale ale acționarilor.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


MAREXPERT CONSULTING, din Bistrița – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Bistrița-Năsăud

Cariere. Drumul spre performanță

Societatea de expertiză contabilă MAREXPERT CONSULTING SRL a fost înființată în anul 2000 de către un expert contabil, asociat unic, cu vaste cunoștințe în domeniile contabilitate și fiscalitate. Cu o experiență de 16 ani, MAREXPERT CONSULTING oferă servicii de contabilitate financiară și de gestiune, de analiză economico-financiară, de expertiză contabilă.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Top 100 companii cu numărul cel mai mare de angajări

Revista presei economice

Procesele și fenomenele cele mai caracteristice de pe piața muncii reprezintă o temă permanentă de analiză întrucât în primă și ultimă instanță de numărul și calitatea joburilor depinde în mod esențial creșterea economică sănătoasă, ca sursă principală a prosperității. Această optică cu un larg caracter de generalizare capătă concretețe în Ziarul Financiar din 16 septembrie a.c., prin analiza semnată de Adelina Mihai.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Pe primul loc în topul libertății economice se află Hong Kong

Lumea în care trăim

Institutul Fraser a publicat raportul anual intitulat Economic Freedom of the World. Pe primul loc la capitolul libertății economice se situează Hong Kong. Urmează Singapore și Noua Zeelandă. Hong Kong a înregistrat o creștere economică de 1,7% în trimestrul al doilea al acestui an, în condițiile în care a consemnat progrese în materie de reglementări în sensul eliminării unor bariere din calea investitorilor.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Forumul Național al PMM, în sprijinul IMM-urilor

Agenda CECCAR

Așa cum este bine cunoscut, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) se preocupă permanent de buna desfășurare a activității întreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră, segment de bază al economiei naționale. În acest context, CECCAR organizează, la 22 septembrie a.c., un eveniment important înscris în agenda acestei toamne – Forumul Național al PMM, cu tema Competitivitatea IMM-urilor în contextul evoluțiilor tehnologice și incertitudinii economice.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Drapelul României la CERN

Eveniment

Alexandra Rizea

Recent, la sediul din Geneva al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) s-a înălțat drapelul României, ca act simbolic de confirmare a aderării țării noastre la prestigiosul centru științific nu numai continental, ci și mondial. Nu cred că există concetățean care să nu fie interesat de un asemenea eveniment.

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016


Deloitte CE Top 500: Apetitul pentru consum menține România în top

Lumea în care trăim

Apetitul crescut pentru consum a făcut ca retailul să fie motorul creșterii României în anul trecut, plasând țara noastră pe locul al IV-lea în cea de-a 10-a ediție a Deloitte CE Top 500, care are ca temă transformarea digitală. Potrivit clasamentului, veniturile totale ale companiilor din România prezente în CE Top 500 au fost de 46,4 miliarde de euro, în creștere ușoară față de 2014. Companiile din retail au înregistrat cea mai mare rată de creștere, de 17,8%, reprezentând 20% din totalul companiilor românești prezente în clasament.

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.