Cuvinte cheie » economie

Dan Bucșa (UniCredit): România ar putea avea anul acesta o creștere de 4,3%

Sub lupa actualității

Creșterea economică a României în 2016 ar putea fi de 4,3%, datorită consumului pe partea de cerere și, mai ales, a agriculturii pe partea de ofertă, iar anul viitor va ajunge la 3,7%, a declarat astăzi Dan Bucșa, Lead ECE economist la UniCredit Bank Londra.

1 ianuarie 1970


Jeffrey Franks (FMI): Avertisment privind supraîncălzirea economiei românești

Sub lupa actualității

România trebuie să ia măsuri pentru a-și asigura o creștere economică sustenabilă timp de câteva decenii, nu doar de la un an la altul, iar un avans de 3,5% pe an, timp de zece ani, este preferabil unuia de 4,5% pe an, timp de cinci ani, urmat de o criză economică, susține Jeffrey Franks, reprezentantul FMI la Uniunea Europeană și fost negociator-șef al FMI pentru România.

1 ianuarie 1970


Lansarea în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”

Sub lupa actualității

Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, sub Înaltul patronaj al Președintelui României Klaus Iohannis și cu sprijinul Academiei Române și al Băncii Naționale a României organizează mâine, 5 iulie, la Palatul Parlamentului, evenimentul de lansare în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”.

1 ianuarie 1970


BNR sprijină elaborarea strategiei naționale de dezvoltare durabilă și sustenabilă

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a organizat astăzi evenimentul de lansare în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”.

1 ianuarie 1970


A XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România

Sub lupa actualității

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) organizează, la 25 octombrie, cea de-a XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România.

1 ianuarie 1970


Încep consultările pentru cele 90 de măsuri de consolidare a economiei cuprinse în proiectul „România competitivă”

Sub lupa actualității

Proiectul „România competitivă” continuă cu o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de măsuri economice care pot contribui la definirea unei viziuni de consens pentru o creștere economică sustenabilă până în anul 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

1 ianuarie 1970


Astăzi, prima sesiune de consultări pentru proiectul „România competitivă”

Sub lupa actualității

La Casa Academiei Române se desfășoară astăzi prima sesiune de consultare din proiectul „România competitivă”, cu tema „Debirocratizarea”. Un document postat pe site-ul Ministerului Economiei relevă că, în prezent, costul birocratic pentru cetățeni este de 3 miliarde de euro.

1 ianuarie 1970


Programul pentru dezvoltarea antreprenoriatului feminin, deschis aplicanților

Sub lupa actualității

Alexandru Paru

Ministerul Economiei a lansat, astăzi, prin Direcția Generală Politici Antreprenoriale, aplicația de înscriere în programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii 2016. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de CE.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.