Cuvinte cheie » economie

Din nou despre „rolul statului”

Revista presei economice

Chiar dacă cele mai multe dezbateri (controverse) se desfășoară pe teme concrete (cum s-a văzut, programul Casa Verde), în presa economică apar și abordări cu un evident caracter global, care vizează rolul statului în economie. Una dintre cele mai interesante luări de poziție a apărut în revista Capital (8-14 august a.c.).

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Rusia-Turcia, totul începe și se termină cu economia

Lumea în care trăim

Întâlnirea de la Sankt Petersburg dintre președinții Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan a reținut, întru totul justificat, atenția cercurilor politice și presei internaționale din foarte multe puncte de vedere. Pentru informarea cititorilor noștri, vom reține doar câteva aspecte de ordin strict economic. Astfel, schimburile comerciale reciproce s-au diminuat cu 43%, coborând la 5,5 miliarde de euro, în primele cinci luni ale acestui an.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


20 de milioane de euro pentru sprijinirea întreprinderilor de economie socială

Fonduri europene

Întreprinderile de economie socială – care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunități – pot primi un sprijin financiar între 50.000 și 100.000 euro, din fonduri europene, a anunțat ministerul de resort. Pentru acest lucru, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat recent în consultare publică linia de finanțare „Solidar”, cu o alocare de 20 de milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


A cincea dezbatere privind proiectul România competitivă

Sub lupa actualității

Utilizarea creativității ca vector de schimbare structurală a economiei și creștere a ponderii în PIB a bunurilor și serviciilor cu valoare adăugată mare a fost principala temă abordată joi, 21 iulie, la cea de-a cincea sesiune de consultare pe marginea proiectului România competitivă, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

22 iulie 2016


Sectoarele creative, tema celei de-a cincea dezbateri a proiectului România competitivă

Sub lupa actualității

Cea de-a cincea dezbatere pe marginea proiectului România competitivă se va desfășura astăzi, 21 iulie, și va avea ca temă Sectoarele creative, domeniul realizând o creștere majoră a contribuției în PIB, de la 2% în 2009 la 6,5% în 2013, conform unui document de lucru publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), informează Agerpres.

21 iulie 2016


A fost lansat Programul național multianual de microindustrializare

Sub lupa actualității

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a lansat astăzi, 20 iulie, Programul național multianual de microindustrializare, cel de-al patrulea program național din cele zece pe care ministerul le implementează anul acesta, informează instituția.

20 iulie 2016


Economia Marii Britanii ar putea intra în recesiune anul viitor

Sub lupa actualității

Economia Marii Britanii ar putea intra în recesiune anul viitor, în urma votului pentru ieșirea țării din UE, a avertizat marți, 19 iulie, Comisia Europeană (CE), în prima sa evaluare a impactului economic al Brexitului, transmite Reuters, citată de Agerpres.

20 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.