Cuvinte cheie » euro

Donald Tusk: Summitul UE 27 pentru pregătirea unui răspuns european față de Brexit va avea loc la 29 aprilie

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat în această după-amiază că liderii europeni se vor reuni la 29 aprilie în format UE 27 pentru a decide asupra unor reguli de desfășurare a negocierilor dintre Bruxelles și Londra.

1 ianuarie 1970


Mecanismul de taxare inversă generalizată a TVA, pe agenda ECOFIN

Sub lupa actualității

Aplicarea cotelor reduse de TVA pentru publicațiile electronice și mecanismul de taxare inversă generalizată a TVA sunt două dintre temele care s-au aflat pe agenda reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), la care țara noastră a fost reprezentată de ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.

1 ianuarie 1970


România va candida pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente

Sub lupa actualității

România își va prezenta candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), potrivit unui Memorandum discutat astăzi în ședința de guvern.

1 ianuarie 1970


Astăzi, la Roma, Ziua digitală; pe agendă – calculul de înaltă performanță, mobilitatea conectată și digitalizarea industriei

Sub lupa actualității

În cadrul sărbătorii celor 60 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma, Comisia Europeană (CE) organizează astăzi o reuniune ministerială având pe agendă progresele privind calculul de înaltă performanță, mobilitatea conectată și digitalizarea industriei.

1 ianuarie 1970


CE stimulează mobilitatea tineretului în Europa

Sub lupa actualității

Comisia Europeană (CE) a prezentat o inițiativă în cadrul programului Erasmus+ care sprijină în continuare dobândirea de competențe și mobilitatea tinerilor europeni. Denumită „Move2Learn, Learn2Move”, inițiativa va permite ca cel puțin 5000 de tineri să călătorească în altă țară din UE de o manieră durabilă – în mod individual sau împreună cu colegii de clasă.

1 ianuarie 1970


AFIR: Detalii tehnice privind depunerea proiectelor de investiții

Sub lupa actualității

Cristian Marinescu

În contexul demarării sesiunilor de primire a proiectelor de investiții în anul 2017, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face câteva precizări de ordin tehnic privind depunerea online a cererilor de finanțare, atât pentru întreg teritoriul, cât și pentru arealul ITI – Delta Dunării.

1 ianuarie 1970


Marea Britanie și Uniunea Europeană au dat oficial startul Brexit

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, i-a înmânat astăzi președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru ieșirea din blocul comunitar, relatează Reuters.

1 ianuarie 1970


Inflația în zona euro, la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, în februarie

Sub lupa actualității

Rata anuală a inflației în zona euro a încetinit la 1,2% în februarie, de la 1,4% luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în linie cu estimărilor analiștilor, transmit Bloomberg și Reuters, citate de Agerpres. Acesta este cel ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.