Cuvinte cheie » euro

Concert de Ziua Europei, la București

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Ministerul Fondurilor Europene organizează duminică, 8 mai, un concert de muzică live dedicat Zilei Europei, care se va serba la 9 mai, informează un comunicat al instituției. Concertul va avea loc în Piața Sfântul Anton din București, începând cu ora 18.00, și va fi susținut de Antonia, Nicoleta Nucă și formația Alb și Negru.

1 ianuarie 1970


Rata de absorbție a fondurilor europene, pe cadrul financiar 2007-2013, ar putea ajunge la 78% la finalul anului

Sub lupa actualității

Rata de absorbție a fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 ar putea ajunge, la finalul acestui an, la 78%, în luna aprilie existând 47 de proiecte retrospective aprobate și 28 în evaluare, reprezentând, în total, o contribuție UE de peste 950 de milioane de euro, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

1 ianuarie 1970


FMI recomandă statelor din Europa Centrală și de Sud Est să stimuleze investițiile

Sub lupa actualității

Economiile din Europa Centrală și de Sud Est (CESEE) trebuie să facă reforme pentru a crește productivitatea, să stimuleze investițiile și să îmbunătățească oferta de mână de lucru pentru a accelera procesul de convergență, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internațional pentru regiunea CESEE publicat astăzi.

1 ianuarie 1970


EuroMelanoma Day 2016: consultații dermatologice gratuite în licee și în stațiuni de pe litoral

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

Societatea Română de Dermatologie (SRD) a anunțat astăzi cea de-a XI-a ediție a Campaniei Naționale EuroMelanoma, prin care și-a propus, între altele, să aducă medicii dermatologi tot mai aproape de pacienți în lupta contra cancerului de piele.

1 ianuarie 1970


Europenii au efectuat peste trei miliarde de plăți cu carduri Visa contactless în ultimele 12 luni

Sub lupa actualității

Numărul plăților cu carduri și dispozitive Visa contactless aproape s-a triplat în Europa în perioada 1 mai 2015 - 30 aprilie 2016, depășind pragul de trei miliarde de tranzacții, se arată într-un comunicat transmis redacției noastre de către Visa.

1 ianuarie 1970


BERD: România și Muntenegru vor înregistra, în 2016, cele mai mari creșteri din Europa de Sud-Est

Sub lupa actualității

România și Muntenegru vor înregistra, în 2016, o creștere de 4% fiecare, cel mai ridicat nivel din Europa de Sud-Est, se arată într-un raport publicat astăzi cu prilejul Adunării Generale anuale a Acționarilor BERD.

1 ianuarie 1970


MECRMA va lansa un proiect de educație antreprenorială pentru studenți

Sub lupa actualității

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) va lansa, săptămâna viitoare, un proiect de educație antreprenorială pentru studenți, în colaborare cu universitățile din marile orașe, în care profesori din zona antreprenorială, consultanți sau din zona finanțării cu fonduri europene vor preda lecții despre realizarea unui plan de afaceri, a anunțat astăzi Claudiu Vrânceanu, secretar de stat în acest minister.

1 ianuarie 1970


ACEA: Piața auto europeană, creștere de 9% în aprilie

Sub lupa actualității

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 9% în ritm anual în luna aprilie 2016, datorită unor creșteri de două cifre înregistrate pe piețele din Italia și Spania, a anunțat astăzi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.