Cuvinte cheie » europa

Bătălia pentru hrana noastră cea de toate zilele

Revista presei economice

Joi, 31 martie, au atras atenția, prin conținutul lor, dar și prin limbajul tranșant, două interviuri consacrate unor teme esențiale din domeniul agriculturii și industriei alimentare. Primul, apărut în ziarul Bursa, are un titlu incitant (ca să nu spunem altfel): România nu este cobaiul UE. Răspunde la întrebările redacției președintele Federației Naționale PRO AGRO, Florian-Emil Dumitru.

Nr. 2, 5-11 aprilie 2016


Greșelile Uniunii Europene

Lumea în care trăim

Financial Times a publicat o amplă analiză referitoare la crizele cu care s-a confruntat și se confruntă Uniunea Europeană. Astfel, prestigioasa publicație de anvergură internațională indică patru canale de propagare a crizelor în comunitatea europeană.

Nr. 2, 5-11 aprilie 2016


Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene, în România

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Comisia Europeană a lansat recent Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene, care identifică și recunosc cei mai de succes promotori ai întreprinderii și antreprenoriatului în Europa, expun cele mai bune politici și practici antreprenoriale, sporesc conștientizarea valorii adăugate de antreprenoriat, încurajează și inspiră potențialii antreprenori.

Nr. 2, 5-11 aprilie 2016


INS: Rata șomajului în ultimul trimestru din 2015 – 6,6%

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

n ultimul trimestru al anului 2015, rata de ocupare a populației în vârstă de 20‐64 ani a fost de 66,1%, la o distanță de 3,9 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


România, în topul țărilor cu cel mai scăzut deficit bugetar ca procentaj din PIB în 2015

Sub lupa actualității

CECCAR, Radu Ciobanu

România a înregistrat în 2015 o scădere a deficitului bugetar la 0,7% din PIB (5,288 miliarde lei), de la 0,9% în 2014 (5,802 miliarde lei), și 2,1% din PIB în 2013 (13,438 miliarde lei), conform estimării preliminare publicate astăzi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

1 ianuarie 1970


FMI recomandă statelor din Europa Centrală și de Sud Est să stimuleze investițiile

Sub lupa actualității

Economiile din Europa Centrală și de Sud Est (CESEE) trebuie să facă reforme pentru a crește productivitatea, să stimuleze investițiile și să îmbunătățească oferta de mână de lucru pentru a accelera procesul de convergență, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internațional pentru regiunea CESEE publicat astăzi.

1 ianuarie 1970


BERD: România și Muntenegru vor înregistra, în 2016, cele mai mari creșteri din Europa de Sud-Est

Sub lupa actualității

România și Muntenegru vor înregistra, în 2016, o creștere de 4% fiecare, cel mai ridicat nivel din Europa de Sud-Est, se arată într-un raport publicat astăzi cu prilejul Adunării Generale anuale a Acționarilor BERD.

1 ianuarie 1970


ACEA: Piața auto europeană, creștere de 9% în aprilie

Sub lupa actualității

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 9% în ritm anual în luna aprilie 2016, datorită unor creșteri de două cifre înregistrate pe piețele din Italia și Spania, a anunțat astăzi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.