Tratamentul operațiunilor de sponsorizare și mecenat
Expertiza și auditul afacerilor
Pe parcursul desfășurării activității, o entitate economică poate fi în situația de a primi sau de a oferi sponsorizări. De asemenea, nu puține sunt cazurile în care o persoană fizică primește astfel de beneficii materiale sau bănești din partea unor persoane fizice sau juridice. Dar ce înseamnă de fapt aceste sponsorizări? Sub ce formă pot fi ele oferite, respectiv primite?
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale